Fotbal: David Silva şi-a anunţat retragerea de la naţionala Spaniei

David Silva, fotbalistul lui Manchester City, în vârstă de 32 de ani, şi-a anunţat luni retragerea de la naţionala Spaniei, pentru care a jucat 125 de meciuri, devenind campion mondial în 2010 şi european în 2008 şi 2012, informează EFE, preluat de AGERPRES.
David Silva a debutat în 2006 în tricoul primei reprezentative, pentru care a marcat 33 de goluri. Mijlocaşul şi-a anunţat decizia retragerii într-o scrisoare deschisă în care afirmă că "La Roja" i-a permis să crească atât ca om, cât şi ca jucător.
"Am trăit şi am visat cu o echipă de care lumea îşi va aduce întotdeauna aminte şi pun capăt unei etape încărcate de emoţie pentru toate momentele care-mi vin în minte, ca figura lui Luis Aragones, un maestru pe care nu-l vom uita niciodată", a explicat mijlocaşul.
Retragerea lui Silva vine la două zile după cea a lui Gerard Pique, altă piesă de bază a naţionalei Spaniei, antrenată din această vară de Luis Enrique.