Fotbal: Germania, în finala Cupei Confederațiilor 2017, după 4-1 cu Mexic

Selecționata de fotbal a Germaniei s-a calificat fără probleme în finala Cupei Confederațiilor 2017, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 4-1 (2-0), joi seara, la Soci, în a doua semifinală a competiției găzduite de Rusia, informează AGERPRES.
Germania, campioana mondială en titre și echipa cu cel mai tânăr lot prezentă la turneul din Rusia, va întâlni în ultimul act echipa statului Chile, duminică, la Sankt Petersburg, în timp ce Portugalia și Mexic se vor înfrunta la Soci pentru locul al treilea. 
Germania s-a impus prin golurile marcate de Leon Goretzka (6, 8), Timo Werner (59) și Amin Younes (90+1), punctul de onoare al mexicanilor fiind semnat de Marco Fabian (89).
Nationalmannschaft a luat un avantaj aproape decisiv încă din primele zece minute ale partidei, când Goretzka a reușit o dublă (6, 8), deschizând scorul cu o reluare plasată din marginea careului la centrarea lui Henrichs, pentru ca apoi să marcheze din nou, după o lansare excelentă venită de la Werner.
Echipa antrenată de Joachim Loew a fost aproape de golul al treilea în min. 33, când Werner a tras la colțul scurt, dar Ochoa a salvat situația.
Ultimul sfert de oră al primei reprize a aparținut mexicanilor, care și-au creat mai multe situații notabile. Giovanni Dos Santos (32) a reușit o intercepție și un șut din marginea careului, dar mingea s-a dus pe lângă țintă. Portarul ter Stegen (33) a scos cu piciorul șutul lui Giovanni Dos Santos, iar apoi a apărat și mingea trimisă cu capul de fratele acestuia, Jonathan Dos Santos. Chicharito Hernandez (35) a ratat o mare ocazie, reluând mingea peste portar, dar și peste bară, după o pasă de la Giovanni Dos Santos. Herrera a executat o lovitură liberă de la circa 25 de metri (39), dar ter Stegen a deviat peste transversală. 
În repriza secundă, pe o contra a mexicanilor, Jimenez (51) a șutat slab, pe direcția portarului.
A urmat o perioadă bună a Germaniei, dar Werner (52), pe contraatac, a fost ușor dezechilibrat și a tras din unghi prin fața porții. Draxler (55) a șutat de la 25 metri, din lovitură liberă, fără probleme pentru Ochoa, pentru ca Werner să ridice scorul la unul de forfait (59), marcând simplu, în poarta goală, din centrarea lui Hector. 
Intrarea lui Fabian a dat un impuls ofensivei mexicane, jucătorul având imediat un impact: a tras din unghi în plasa laterală (64), iar apoi a trimis pe lângă poartă (66).

Mexicul a avut o altă oportunitate bună, dar ter Stegen (70) a scos șutul lui Layun la colțul scurt. 
De partea cealaltă, Draxler a reușit o acțiune personală (75), dar a finalizat cu un șut slab. Imediat, Jimenez a trimis mingea cu capul în bara transversală, la centrarea lui Lozano (75).
Finalul a fost unul destul de fierbinte, mexicanii marcând golul de onoare prin Fabian, cu un șut de la circa 30 de metri care l-a surprins pe portarul german. Campioana mondială a replicat imediat și a înscris și golul patru, prin Younes (90+1), care a finalizat cu un șut la colțul lung. 
Mexicanii au încheiat în atac, dar ter Stegen a deviat în corner șutul lui Hernandez, iar apoi a reținut lovitura de cap a lui Jimenez (90+2).
Pentru Germania este prima finală în Cupa Confederațiilor (a treia participare), la fel și pentru Chile, o debutantă în competiție.
Germania — Mexic 4-1 (2-0) 
Au marcat: Leon Goretzka (6, 8), Timo Werner (59), Amin Younes (90+1), respectiv Marco Fabian (89). 
Soci, Stadionul Fișt: 37.923 spectatori 
Cupa Confederațiilor 2017 — semifinale
Au evoluat echipele:
Germania: 22. Marc-André ter Stegen — 18. Joshua Kimmich, 4. Matthias Ginter, 16. Antonio Ruediger — 6. Benjamin Henrichs, 8. Leon Goretzka (14. Emre Can, 67), 21. Sebastian Rudy, 3. Jonas Hector — 13. Lars Stindl (20. Julian Brandt, 79), 7. Julian Draxler (căpitan; 15. Amin Younes, 81) — 11. Timo Werner. Selecționer: Joachim Loew. 
Rezerve neutilizate: 1. Kevin Trapp, 12. Bernd Leno — 2. Shkodran Mustafi, 5. Marvin Plattenhardt, 17. Niklas Suele, 10. Kerem Demirbay, 9. Sandro Wagner.
Mexic: 13. Guillermo Ochoa — 7. Miguel Layun, 2. Néstor Araujo, 15. Héctor Moreno (căpitan), 23. Oswaldo Alanis — 6. Jonathan dos Santos (4. Rafael Marquez, 66), 16. Hector Herrera, 10. Giovani dos Santos (8. Marco Fabian, 62) — 9. Raul Jimenez, 14. Javier Hernandez, 20. Javier Aquino (22. Hirving Lozano, 46). Selecționer: Juan Carlos Osorio. 
Rezerve neutilizate: 1. Rodolfo Cota, 12. Alfredo Talavera — 5. Diego Reyes, 21. Luis Reyes, 11. Carlos Vela, 17. Jurgen Damm, 19. Oribe Peralta.
Arbitru: Néstor Pitana; arbitri asistenți: Hernan Maidana, Juan Pablo Belatti (toți din Argentina); arbitru de rezervă: Gianluca Rocchi (Italia); arbitri video: Sandro Ricci (Brazilia), Elenito Di Liberatore (Italia); asistent video: Artur Dias (Portugalia) 
Cartonașe galbene: Jimenez (55), Emre Can (72).
Foto: AGERPRES