Fotbal: Liga Campionilor – Nu sunt îngrijorat, declară Zidane după eșecul de pe Wembley

Francezul Zinedine Zidane, antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a recunoscut superioritatea formației engleze Tottenham Hotspur în partida pierdută de deținătoarea trofeului Ligii Campionilor miercuri seara, pe stadionul Wembley din Londra, în cadrul Grupei H a competiției, informează AGERPRES.
"Nu sunt îngrijorat și nu voi fi îngrijorat în acest sezon. Am jucat împotriva unei echipe mai bune în această seară și trebuie să acceptăm asta. În ceea ce ne privește pe noi, nu am jucat rău, am avut ocazii, însă nu am reușit să le fructificăm", a declarat Zidane după joc.
"Trebuie să ținem capul sus și să acceptăm că lucrurile nu merg mereu așa cum ne-am dori. Nu este vorba un blocaj mental. Cu alte ocazii am marcat mult, însă acum nu s-a întâmplat asta. Este ceva trecător. La modul general, nu sunt preocupat de absența golurilor. Avem o echipă experimentată și trebuie să schimbăm această tendință după două înfrângeri consecutive. În ceea ce privește moralul echipei, pot spune că jucătorii se simt rău, trecem printr-un moment dificil, însă sezonul este lung și putem schimba lucrurile", a adăugat tehnicianul francez.
Real Madrid, deținătoarea trofeului, a fost învinsă cu 3-1 de Tottenham Hotspur, cu care remizase în meciul tur, de pe Santiago Bernabeu (1-1). Londonezii, care și-au asigurat calificarea în optimi grație acestui succes, s-au impus prin "dubla" lui Dele Alli (27, 56) și golul Christian Eriksen (65), în timp ce pentru madrileni a înscris Cristiano Ronaldo (80).
În campionat, Real Madrid a fost învinsă duminică de Girona cu 2-1.