Geoană: PSRO va merge singur la alegerile locale și parlamentare viitoare

Partidul Social Românesc va merge singur la alegerile locale și parlamentare viitoare, a declarat, marți, la Alba Iulia, președintele PSRO, Mircea Geoană, cu prilejul lansării oficiale a filialei județene a acestei formațiuni politice.
'Vom merge singuri la alegerile locale și parlamentare viitoare. În mod evident suntem un partid care are o ambiție evidentă și manifestă de a fi o forță politică consistentă. Nu mergem să fim pe listele altcuiva, suntem pur și simplu în pregătirea unui moment în care PSRO va fi o forță de sine stătătoare, puternică, influentă, la anul și anii care vin, pe partea de stânga a eșichierului politic românesc', a spus, într-o conferință de presă, președintele PSRO.
Mircea Geoană a menționat că până la 1 septembrie, din punct de vedere al reprezentării teritoriale, PSRO va avea o acoperire națională. Liderul PSRO a opinat că sistemul tradițional de partide din România este pe cale de prăbușire, fiind un produs epuizat.
'Este evident că asistăm la un final de epocă. Sistemul tradițional de partide din România este pe cale de prăbușire, este un produs epuizat și, dacă ne uităm la ultimul sondaj de opinie publicat în presa centrală ieri (luni — n.r.), 7% dintre români mai au încredere în partidele politice din România. Este clar că sistemul de partide tradițional din România a ajuns practic la data de expirare. (...). Lumea simte nevoia de un alt mod de a face politică, de un alt mod de a construi partide politice și de o reprezentare care, într-adevăr, să ducă România mai departe', a declarat liderul PSRO.
Mircea Geoană se află, alături de alți lideri ai partidului, într-un turneu politic prin Transilvania și Banat.