Germania: activități pentru a descuraja plecarea refugiaților din Afganistan

Trupele germane din Afganistan vor intensifica activităţile de instruire a agenţiilor de securitate locale să combată traficul de persoane şi să descurajeze plecarea refugiaţilor. Anunțul a fost făcut de cancelarul german, Angela Merkel.
Angela Merkel a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani.
"Este necesar să le oferim serviciilor de securitate afgane atribuţii nu doar pentru în privinţa ordinii publice, ci şi în materie de control asupra deplasărilor refugiaţilor şi asupra migraţiei ilegale", a subliniat Merkel, conform Mediafax.
Germania depune eforturi pentru diminuarea numărului solicitanţilor de azil veniţi din Afganistan, motivul fiind acela că membrii comunităţii internaţionale au oferit fonduri substanţiale pentru dezvoltarea acestei ţări.
"În Afganistan ar trebui create zone sigure, astfel încât oamenii care se simt în nesiguranţă să ajungă în spaţii în care securitatea să le fie garantată", a subliniat cancelarul Germaniei.