Gorghiu: Evaluarea prefecților trebuie să continue; și alte instituiții trebuie depolitizate

Copreședintele PNL Alina Gorghiu susține că schimbarea unor prefecți, decisă de Guvern, reprezintă un prim semnal pentru depolitizarea administrației și punctează că evaluarea trebuie să continue și să se aplice și altor instituții, informează AGERPRES.
"Schimbarea unui număr de prefecți e un prim semnal privind depesedizarea și depolitizarea administrației", a scris Gorghiu joi pe Facebook.
Ea subliniază că prefecții trebuie să fie evaluați în continuare.
"Evaluarea prefecților trebuie să continue, fiindcă există prefecți care fie au probleme penale ori de incompatibilitate, fie încalcă grav principiul neutralității politice. Cred, de asemenea, că depesedizarea și depolitizarea administrației nu trebuie să se limiteze la corpul prefecților. Practic, toate instituțiile care au extensii în teritoriu (de la inspectoratele școlare la direcțiile agricole și de la oficiile de cadastru la direcțiile sanitar-veterinare) au fost colonizate de PSD, iar acestei situații trebuie să i se pună capăt cât mai repede. E nevoie de o administrație profesionistă, imparțială și apropiată de cetățean", a conchis liderul PNL.