Gorghiu: Nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor

Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA în dosarul Registrului Comerțului demonstrează că singura ei calitate în această cauză este cea de martor și susține că "orice altă interpretare" cu privire la implicarea numelui său în dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, "ca orice om de bună credință, în justiție".
"Informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA demonstrează că nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului alta decât aceea de martor. Cu această ocazie, propaganda PSD rămâne fără una dintre direcțiile de manipulare și dezinformare. Nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor, ca unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ", precizează Gorghiu într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Ea se declară convinsă, însă, că "insinuările" vor continua.
"Pentru cei care se prefac că nu înțeleg, le explic, în avans, că, în orice sistem juridic calitatea de martor nu are nimic incriminator, chiar dimpotrivă. Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care sunt învinuiți pentru fapte de corupție, care refuză să dea declarații și pleacă în Turcia pentru a se opera", spune copreședintele PNL.
Alina Gorghiu subliniază că "orice altă interpretare" cu privire la implicarea numelui său în acest dosar este de natură a-i prejudicia imaginea și va acționa, "ca orice om de bună credință, în justiție".
Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României Mihail Vlasov și-ar fi exercitat influența pentru susținerea unei inițiative legislative asupra unor parlamentari care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional, printre cei menționați fiind și Alina Gorghiu. Informația apare în rechizitoriul DNA prin care Mihail Vlasov a fost trimis în judecată pentru dare de mită, într-un nou dosar.