Gorghiu: PNL îi cere premierului să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanții din spitale

PNL îi solicită premierului Dacian Cioloș să sesizeze Corpul de control cu privire la dezinfectanții utilizați în spitale, în urma unei anchete pe această temă publicată în mass-media, informează AGERPRES.
"Am luat decizia să îi cerem primului-ministru să sesizeze Corpul de Control pe noua nenorocire pe care o anticipăm, legată de dezinfectanții atribuiți în spitale, care nu îndeplinesc normele de concentrație prevăzute de lege", a spus copreședintele PNL Alina Gorghiu după ședința Comisiei de unificare a PNL.
Ea a arătat că îi solicită prim-ministrului să facă acest demers de urgență.
"Îi solicităm să facă demersuri rapide pentru că, dacă mai vedem că mor oameni în România din pricina faptului că nu sunt respectate niște legi, că niște firme se vor dovedi a fi companii care nu corespund normelor legale, va fi un moment de o gravitate de nemaiîntâlnit", a completat Gorghiu.