Gorghiu spune că PNL va cere sesiune extraordinară în august pentru votul prin corespondență

Biroul Politic Național al PNL a decis, în ședința de marți, să ceară convocarea pentru luna august a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dedicată votului prin corespondență, a anunțat copreședintele partidului, Alina Gorghiu, după ședința BPN.
"O ultimă decizie politică pe care am luat-o este soluția de a arăta și de a da în vileag ipocrizia PSD-ului. Tema este votul prin corespondență și legea votului prin corespondență. Am decis convocarea pentru luna august a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru că a rămas un subiect care pentru PNL este o prioritate până la soluționare", a precizat Gorghiu.
Ea a spus că unul dintre motivele organizării acestei sesiuni extraordinare este acela de a recunoaște un drept fundamental al celor din diaspora.
"Dacă vom intra în toamnă, vom rata acel termen de un an înainte de alegeri, termen în care nu putem să votăm legislația electorală sau nu se aplică chiar dacă o modificăm pentru următoarele alegeri. Al doilea motiv esențial este faptul că noi ne-am angajat, alături de cei din celelalte partide politice parlamentare, să susținem acest vot prin corespondență", a arătat liderul PNL.
Gorghiu a precizat că PNL nu a început încă demersul pentru convocarea unei sesiuni extraordinare.
"Nu am trecut la nicio etapă procedurală. Urmează să stabilim exact data când dorim această sesiune, urmează să strângem semnăturile, să depunem solicitarea. Deci calendarul abia de astăzi se va declanșa. Astăzi am luat decizia politică, ne-am asumat faptul că e important să susținem acest proiect într-o sesiune extraordinară pentru a reuși să-l rezolvăm în timp util", a explicat Gorghiu.
Ea a afirmat că ''susținerea proiectului legat de votul prin corespondență a fost public expusă de toate partidele politice care au participat la consultări, la Cotroceni''.
''Și UNPR-ul, și PSD-ul, și minoritățile — mai puțin UDMR-ul — au susținut cu toții că acest proiect este foarte important. Vom vedea dacă domniile lor vor pune bețe în roate sau nu acestei convocări de sesiune extraordinară, vom vedea dacă vor dori să se alăture acestui demers. Nu ne încurcă nicio semnătură în plus, nu ne încurcă niciun vot în plus, ba chiar ne dorim să trecem acest proiect prin consens", a conchis Gorghiu.