Gorghiu vrea să atragă în PNL oameni din echipa lui Cioloș, dacă fac “o figură frumoasă”

Copreședintele PNL Alina Gorghiu, a precizat că este gata să atragă în PNL tehnocrați din Cabinetul Dacian Cioloș, dacă și ei doresc să activeze într-un partid politic.
"Dacă vor fi oameni în Guvern care să facă o figură frumoasă și să ne placă ca mesaj public, o să le fac o invitație de a intra în PNL și de a candida la parlamentare sau în altă competiție. Nu am deloc nicio rezervă în a împrospăta partidul și cu resursă tehnocrată, dacă și aceștia doresc să continue cariera într-un partid politic", a arătat Gorghiu, prezentă la o dezbatere la Parlament.