Guvern: Cooperarea între România și Ucraina în domeniul educației, continuată printr-un nou acord

Guvernul a aprobat marți un Memorandum de cooperare între Ministerul Educației și Cercetării din România și instituția similară din Ucraina, pentru anii de învățământ 2015 - 2018, informează un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, "părțile își vor acorda, pe bază de reciprocitate, burse de studii astfel: în instituțiile de învățământ superior — până la 6 burse de studii, pentru studii universitare de licență; până la 6 burse de studii, pentru studii universitare de masterat; până la 4 burse de studii, pentru studii universitare de doctorat; până la 20 luni bursă — burse de stagiu pentru perioade de la 3 la 9 luni fiecare".
De asemenea, România și Ucraina vor acorda burse pentru perfecționarea cunoștințelor de limbă și literatură română și respectiv de limbă și literatură ucraineană, precum și pentru participarea la cursurile de vară de limbă, literatură și civilizație română, respectiv ucraineană.
"Partea română va continua să susțină funcționarea unităților de învățământ cu predare în limba ucraineană din Sighetu Marmației, din localitatea Lugoj (județul Timiș), dar și din localitatea Siret (județul Suceava), localitate unde va înființa și un liceu cu predare în limba ucraineană. Ucraina va sprijini/ finanța/ construi instituții de învățământ preșcolar, primar și liceal pentru comunitatea de origine română din regiunea Cernăuți, Hliboca, dar și în localitatea Novoselivka, regiunea Odessa. Predarea în limba română va fi sprijinită, la Universitatea Națională "Yurii Fedkovici" din Cernăuți, și în limba ucraineană la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, în domeniile: matematică, științe sociale, științele naturii, științe umaniste și arte", anunță Executivul.