Guvernul de la Kiev, sub presiunea intereselor de grup

Ministrul ucrainean al Economiei a demisionat, împreună cu trei adjuncți ai săi, deplângând corupția și blocarea reformelor, informează EVZ.
Aivaras Abromavicius a declarat că nu dorește să acopere acte de corupție sau să devină o marionetă a celor care, la fel ca în vechiul guvern, încearcă să controleze fondurile publice.
Trafic de influență
Oficialul a vorbit și despre prezentarea pe care a făcut-o Ucrainei la Forumul Economic Mondial din Elveția. „Nu sunt dispus să merg la Davos și să le vorbesc investitorilor internaționali despre succesele noastre, deși știu că anumiți indivizi se chinuie să-și promoveze interesele pe la spatele meu”.
Abromavicius este cel mai important membru al coaliției de guvernământ care pleacă, după ce a încercat fără succes să-și țină promisiunea din 2014, după manifestațiile proeuropene din Piața Maidan. Mulți ucraineni se tem deja de o posibilă nouă Revoluție Portocalie, ca acum 10 ani, când au apărut speranțele legate de eradicarea corupției.
De altfel, furia față de corupția generalizată și ritmul lent al reformelor a făcut ca multe voci să ceară alegeri anticipate. Rezultatele ar putea afecta, însă, reformele agreate cu FMI, în schimbul primirii a 40 de miliarde de dolari.
Corupție la nivel înalt
Abromavicius a declarat pentru Financial Times că a demisionat după ce a încercat să privatizeze companiile de stat și s-a lovit de rezistența unor figuri importante, care-și apărau propriile interese. „Ne-am lovit de un zid. Am ajuns într-un punct în care nu mai este nevoie de tehnocrați în guvern”.
Abromavicius, om de afaceri, a venit în guvern fără o experiență politică, ceea ce însemna că n-are legături cu elitele corupte ale țării.
A introdus un nou sistem de achiziții publice, care să aducă la buget 2,5 miliarde de dolari și a făcut reforme în companii de stat. S-a plâns, însă, de presiuni din partea unor oficiali, care vor să păstreze controlul asupra firmelor de stat, numind persoane loiale în fruntea acestora. Odată cu el au demisionat doi adjuncți ai săi și viceministrul Iulia Kovaliv.
Dezamăgire
Credibilitatea guvernului a scăzut dramatic, iar partenerii internaționali, precum SUA și UE, au devenit nerăbdători să vadă schimbări, în țara căreia i-au acordat ajutoare de miliarde de dolari. Diplomații din SUA, Germania și Marea Britanie au declarat că sunt „profund dezamăgiți” de demisia ministrul Economiei, iar obligațiunile ucrainene au scăzut la bursă. O cădere a guvernului Arseni Iațeniuk ar îngrijora partenerii occidentali care susțin Kievul, pentru a ieși din raza de acțiune a Moscovei