Handbal feminin: Liga Naţională – Victorie dificilă pentru CSM Bucureşti în Giuleşti

Campioana CSM Bucureşti a învins-o destul de greu pe CS Rapid USL Metrou Bucureşti, cu scorul de 30-27 (14-14), duminică, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, informeazã AGERPRES.
Rapid a făcut o primă repriză remarcabilă şi ar fi intrat în avantaj la pauză dacă nu primea două goluri în ultimul minut.
CSM Bucureşti ocupă primul loc în clasament, cu maximum de puncte, 51, urmată de SCM Craiova, 33 puncte (15 jocuri), HCM Rm. Vâlcea, 33 p (16 j), CS Măgura Cisnădie, 31 p (16 j), etc. Rapid este pe penultimul loc, 13, cu 12 puncte.