Handbal masculin: Potaissa Turda, victorie la cinci goluri în sferturile Cupei Challenge

AHC Potaissa Turda a învins echipa norvegiană FyllingenBergen, cu scorul de 29-24 (12-11), sâmbătă, pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, informeazã AGERPRES.
Potaissa a obţinut un succes dătător de speranţe în vederea calificării în penultimul act al competiţiei.
Golurile echipei turdene au fost înscrise de Cristian Ghiţă 9, Ionuţ Rotaru 5, Georgică Cîntec 4, Roland Thalmaier 3, Roman Zacaciurin 2, Mihai Alexandru Asoltanei 2, Marius Szoke 2, Cristian Adomnicăi 1, Lucian Marian Ignat 1.

Pentru nordici au înscris Fredrik Mossestad 6 goluri, Sindre Heldal 5, Tore Andre Lunde 4, Mario Matic 3, Jostein Epland 3, Haakon Berge 1, Joakim Stenqvist 1, Kjartan Johansen 1.
Au arbitrat lituanienii Gytis Sniurevicius şi Andrius Grigalionis, iar delegat EHF a fost sârbul Boris Vukasinovic.
Manşa secundă va avea loc pe 2 aprilie, în Norvegia.