IGI: Poliţiştii de la Imigrări au verificat 210 societăţi comerciale şi au legitimat 720 de străini

Poliţiştii de la Imigrări au verificat 210 societăţi comerciale şi au legitimat 720 de străini, dintre care 162 se aflau în situaţii ilegale, în urma unor acţiuni întreprinse la nivel naţional, informează marţi Inspectoratul General pentru Imigrări, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Poliţiştii de la Imigrări au organizat, la nivel naţional, în cursul lunii septembrie mai multe acţiuni, care s-au derulat şapte zile consecutiv, timp în care au fost efectuate 220 de controale la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, care au angajaţi cetăţeni străini, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori cât şi de către angajaţi.
În acest sens, s-a avut în vedere existenţa avizelor de muncă pentru fiecare cetăţean străin angajat, modul în care firmele au încheiat contracte de muncă cu aceste persoane şi legalitatea şederii străinilor pe teritoriul ţării noastre, precizează sursa citată.
Potrivit IGI, s-a stabilit că 101 străini desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, 31 nu aveau drept de şedere pe teritoriul României, 15 erau cu şedere şi muncă ilegală, iar 30 se aflau în alte situaţii.
Faţă de neregulile constatate, în cazurile cetăţenilor străini care se aflau în şedere ilegală, poliţiştii au emis 22 de decizii de returnare şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
De asemenea, reprezentanţii societăţilor comerciale la care au fost constatate nereguli au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de aproape 850.000 de lei, conform OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
În prezent, pe teritoriul României se află peste 5.800 de cetăţeni străini care desfăşoară activităţi lucrative cu forme legale, ceea ce reprezintă 8,7% din numărul străinilor din ţara noastră. Cei mai mulţi sunt din state precum China, Turcia, Filipine, Vietnam şi Serbia.