IGPR: Șeful Poliției Române, întâlnire cu directorul FBI; a fost subliniată colaborarea dintre FBI și MAI

Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, s-a întâlnit, marți, la Washington DC, cu Andrew McCabe, directorul FBI, ocazie cu care a fost apreciată în special cooperarea de succes în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității cibernetice și a fost subliniată excelenta colaborare dintre FBI și Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română, informează IGPR, preluat de AGERPRES.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor au fost abordate și aspecte privind sprijinul informațional și operativ în instrumentarea unor cauze comune extrem de complexe, schimbul de date și informații, precum și rolul important al atașaților de afaceri interne din cele două state.
Totodată, au fost evidențiate activitățile de perfecționare a pregătirii profesionale a polițiștilor români, pe linie operativă, de către experții FBI, fiind stabilit un nou calendar de pregătire, cu accent pe domeniile prioritare.
În încheierea întâlnirii, cei doi oficiali și-au exprimat disponibilitatea de a dezvolta parteneriatul de excepție dintre instituțiile de aplicare a legii române și americane, stabilindu-se noi linii de acțiune.
Foto: AGERPRES