Implică-te, ai încredere în tine și acționează în direcția dorită!

Astăzi la “Rubrica pentru  Suflet și Cultură” am vorbit despre încrederea în sine.
Cu toții ne dorim să avem mai multă încredere în forțele proprii și să ne mobilizăm mai ușor în atingerea obiectivelor. Însă în realitate este cel mai greu obiectiv în sine pentru majoritatea dintre noi, mai ales în sensul de a avea constant un nivel ridicat de încredere. Suntem optimiști și euforici de multe ori, dar de mult mai multe ori avem sau ne găsim zeci de motive pentru a nu mai fi atât de pozitivi, iar acest lucru ne dărâmă încrederea în noi înșine.
Fericirea noastră depinde exclusiv de noi, și de starea noastră sufletească; iar dacă acum nu o simțim, foarte probabil nu o vom cunoaște nici după ce vom avea ceea ce credem noi că ne ajută din exterior.
Ar cam trebui să ne învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem și să ne cramponăm mai rar de neajunsuri. De multe ori facem liste mentale despre ce lipsuri avem și ignorăm complet lucrurile bune din viața noastră. Cu puțin exercițiu, ne putem antrena creierul să gâdească în avantajul nostru.
Persoanele echilibrate mental știu să se bucure de prezent și de ceea ce au, fiind recunoscătoare pentru acele lucruri. Iar această recunoștință le dă o stare de bine care se vede în întregul lor comportament.
Asumându-ne responsabilitatea pentru viața pe care o trăim, nu mai căutăm scuze și vinovați și ne vom înconjura de optimism fără a renunța la puterea noastră, indiferent că vorbim de relații profesionale sau personale.
Nu trebuie să ne fie teamă de necunoscut ci să acceptăm provocările vieții și să ne dăm ocazia de a ne testa limitele și de a descoperi lucruri noi despre noi înșine.  Testarea limitelor se referă la depășirea barierelor pe care, deseori ni le impunem singuri, dintr-o slabă cunoaștere sau evaluare de sine.
Cu fiecare obstacol pe care îl vom depăși vom căpăta mai multă încredere în forțele proprii și desigur și mai mult curaj.
Încercând mereu să rămânem în zona de siguranță, nu vom descoperi lucruri noi, nu vom avea șansa să evoluăm și nici să ne cunoaștem mai bine. Asumarea corectă a riscurilor ne va învăța să fim calculați și înțelepți, fără impulsivitate, și luând în calcul și posibilele eșecuri.
Eu personal constatam zilele astea cât de multe schimbări s-au produs în viața mea doar în ultimul an, pentru că am acceptat provocările vieții cu o doză de curaj și încredere.   Deci: implică-te, ai încredere în tine și acționează în direcția dorită!
Poți asculta “Rubrica pentru  Suflet și Cultură” în cadrul  emisiunii  "Dimineți pe Românește" de la Radio Românul - 107,7 FM, în fiecare luni dimineață, după ora 8.15 sau  on-line pe pagina www.radioromanul.es,  pe pagina de  Facebook de la  butonul  Ascultă Radio  Românul sau prin  aplicația  pentru  dispozitivele cu  sistem de operare  Android  “Radio  Românul”.