Inspectorii antifraudă au aplicat sancțiuni contravenționale de 950.000 de lei pe litoral, săptămâna trecută

Inspectorii antifraudă au aplicat, săptămâna trecută, sancțiuni contravenționale de peste 950.000 de lei în municipiul Constanța și stațiunile turistice de pe litoral, informează, luni, un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), preluat de AGERPRES.
'Inspectorii antifraudă au controlat 255 de contribuabili din municipiul Constanța și stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre, în perioada 3-9 iulie, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 952.918 lei (amenzi și confiscări)', se arată în document.

Un număr de 215 sancțiuni contravenționale principale (171 de amenzi și 44 de avertismente) au avut o valoare totală de 931.500 lei.
S-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite și bunuri în valoare totală de 21.418 lei. De asemenea, s-a dispus suspendarea activității a trei contribuabili.
De la începutul acțiunii și până în prezent, DGAF a verificat 374 de contribuabili, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1,482 milioane de lei (amenzi și confiscări).