Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Bogdana Albani în funcția de procuror șef adjunct la DIICOT

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de numire a Ioanei Bogdana Albani în funcția de procuror șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pe o perioadă de trei ani, informează Administrația Prezidențială, informează AGERPRES.
În perioada decembrie 2014 — aprilie 2016, Albani a deținut funcția de procuror șef al Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul DIICOT, iar din aprilie 2016 a devenit procuror șef al Centrului de Aplicații Operaționale al Procurorilor DIICOT.
Tot joi, Iohannis a mai semnat și decretul de promulgare a legii pentru aprobarea OUG 116/2013 privind măsurile necesare pentru funcționarea comisiilor de evaluare din penitenciare, din centrele de reeducare și din centrele de reținere și arestare preventivă, precum și pentru stabilirea unor măsuri în vederea bunei funcționări a instanțelor pe durata desfășurării activității acestor comisii.
Totodată, șeful statului a promulgat și legea privind aprobarea încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției din 5 iulie 1890, semnate la Bruxelles, privind înființarea unei Uniuni Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale, precum și a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care Convenția privind înființarea Uniunii Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890 se modifică.
Președintele a mai promulgat și legea pentru aprobarea OUG 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative.