Iohannis: În acest moment răfuielile politice sunt la fel de nocive

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, în contextul situaţiei generate de coronavirus, că "răfuielile politice şi încercările unora de a câştiga capital electoral prin găsirea vinovaţilor de serviciu" sunt la fel de nocive ca noul virus, informeazã AGERPRES.
"Dincolo de situaţia epidemiologică şi de sănătate publică, acest moment este unul definitoriu pentru capacitatea naţiunii noastre de a fi unită. Mai mult decât virusul ne pot face rău lipsa de responsabilitate şi de grijă faţă de ceilalţi, lipsa de încredere, panica şi nerespectarea tuturor măsurilor impuse de autorităţi. La fel de nocive sunt în acest moment răfuielile politice şi încercările unora de a câştiga capital electoral prin găsirea vinovaţilor de serviciu. Acum este momentul să fim buni cetăţeni, pentru că de asta depind sănătatea şi viaţa noastră şi a apropiaţilor noştri. Noi, românii, am demonstrat că putem câştiga orice luptă, oricât de grea, cu o singură condiţie: să fim uniţi, să acţionăm ca o adevărată familie care îşi protejează fiecare membru al său", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după videoconferinţa cu şefii de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene pe tema măsurilor privind gestionarea COVID-19.
El a subliniat că este important ca românii să fie informaţi cu privire la noul coronavirus.
"Suntem cu toţii responsabili să ne informăm şi să îi informăm pe cei apropiaţi de toate măsurile oficiale de prevenţie şi de restricţiile impuse. În aceste momente dificile, pericolul infectării cu Covid-19 este dublat de cel al dezinformării. Trebuie să continue într-un ritm susţinut campaniile de informare la nivel naţional. Oamenii trebuie să ştie ce au de făcut, iar aici dumneavoastră, mass-media, aveţi un rol fundamental în a fi un partener onest al autorităţilor în combaterea ştirilor false care pot provoca consecinţe nefaste", a afirmat Iohannis. 
Sursa: www.agerpres.ro