Iohannis: Parlamentul e mult prea mare; Legea de alegere a acestuia – o aberație

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, este de părere că Parlamentul României ar trebui să fie mai mic, dar să rămână bicameral. Totodată, el susține că ar trebui modificat și modul de alegere al senatorilor și deputaților.

În opinia liderului liberal, în formula actuală, Parlamentul României este mult prea mare. De asemenea, Klaus Iohannis este nemulțumit și de modul în care sunt aleși deputații și senatorii.

'Avem un Parlament mult prea mare, de 600 de persoane aproape, mai avem puțin și avem un parlament de dimensiunea Parlamentului European. Este nevoie de altă lege de alegere a Parlamentului, pentru că avem o aberație. Nici nu contează dacă au fost liberalii sau pesediștii, cred că amândoi au negociat, avem un sistem uninominal proporțional, sunt parlamentari care au ajuns de pe locul trei să fie parlamentari. Cum ajunge cineva într-un sistem uninominal de pe locul trei, în circumscripția în care a candidat, să fie în Parlament?', a declarat, duminică, la B1 TV, Klaus Iohannis.

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale consideră că aceste schimbări sunt necesare și pentru a avea un parlament "mult mai funcțional și mai de încredere".

'Dacă ne uităm în jur, în societate, vedem prea multă corupție, minciună, hoție și începem să vedem prea multă frică. Asta ne arată că societatea, în special partea ei politică, nu funcționează bine. Și trebuie să avem curajul să spunem stop', a spus Iohannis.

Pe de altă parte, întrebat care va fi poziția lui dacă va deveni președinte în legătură cu legea amnistiei, Klaus Iohannis a declarat că este total împotriva acestui act normativ și că va face tot ce va putea pentru a i se opune.
'Sunt total, dar total împotriva acestei legi care se referă la amnistie și grațiere și, în calitatea mea de președinte, voi găsi metode pentru a opri definitiv această lege, iar când vorbim de grațiere, eu nu voi grația vreodată vreun politician condamnat pentru corupție, indiferent că provine din PSD, ACL sau UDMR sau orice altă formațiune. Aceste două lucruri, pentru mine, sunt nenegociabile', a mai spus Iohannis.

Întrebat, în continuare, cum va proceda în cazul în care vreun membru ACL îi va cere tratament preferențial, Iohannis a amintit că PNL se confruntă în prezent două cazuri asupra cărora el s-a pronunțat în mod public, spunând că respectivii membrii ai PNL trebuie să renunțe la funcțiile pe care le au.

'Avem două cazuri, Akos Daniel Mora, care a fost declarat incompatibil și după părerea mea trebuie să plece din Senat, optimal ar fi să-și dea demisia. Și este cazul Tudor Chiuariu (n. red. — condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare). Ar fi bine să plece din PNL. Dacă o va face sau nu, vom vedea', a spus Iohannis.