Iohannis: Raportul privind activitatea managerială la DNA, lipsit de claritate; se impune o analiză aprofundată

Raportul privind activitatea managerială la DNA este lipsit de claritate, iar evaluarea acestei instituţii şi a conducerii ei din partea preşedintelui Klaus Iohannis diferă de cea a ministrului Justiţiei, precizează, joi, Administraţia Prezidenţială.
"Din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA şi având în vedere că evaluarea activităţii DNA şi a conducerii acestei instituţii de către preşedintele României diferă de cea a ministrului Justiţiei, se impune o analiză aprofundată a acestui document, care urmează să fie realizată la nivelul Administraţiei Prezidenţiale de către departamentele de specialitate", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
În repetate rânduri, Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit de activitatea DNA şi a conducerii sale, "punct de vedere pe care şi-l menţine în continuare", menţionează sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis va uza de toate prerogativele constituţionale pentru asigurarea funcţionării unei justiţii independente şi pentru consolidarea statului de drept, precizează Administraţia Prezidenţială.