Iohannis: România a reînceput să își dobândească respectul și credibilitatea în marile capitale

România a reînceput să își dobândească respectul și credibilitatea în marile capitale, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis.
"Am auzit și întrebarea de ce face președintele atâtea vizite externe, de ce nu stă acasă cu ochii pe televizor sau pe partide. Pentru că politica externă este un atribut fundamental al președintelui. Și mai ales pentru că o politică externă puternică și eficientă înseamnă un stat puternic și eficient pentru cetățenii săi. Nu cred că greșesc dacă afirm că, în aceste 100 de zile, România a reînceput să-și dobândească respectul și credibilitatea în marile capitale europene și în lume", a spus șeful statului, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, cu ocazia împlinirii a o sută de zile de când se află în funcția de șef al statului.
El a precizat că, în lunile următoare, va merge în cât mai multe locuri unde trăiesc comunitățile mari de români.
Președintele a subliniat că recuperarea memoriei istorice, prețuirea culturii naționale și redescoperirea valorilor fac parte din misiunea unui șef al statului, apreciind că este "o misiune care nu trebuie scrisă formal într-un text de lege, ci simțită".
Iohannis a spus că știe că oamenii își doresc ca lucrurile să se schimbe cât mai repede. "Nu toate proiectele au putut începe concomitent. Mă refer în special la organizarea Consiliului Consultativ pentru Diaspora și la structurarea unui mecanism de dezbatere pe educație și pe sănătate. Înainte de a ridica o construcție este însă nevoie de o fundație solidă, la care am lucrat în aceste prime 100 de zile", a adăugat el.
Șeful statului a menționat că finalizarea proiectelor de reformă a instituțiilor politice rămâne prioritară până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare.
"Voi urmări cu atenție soluția legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, dar și celelalte proiecte. Voi continua seria întâlnirilor externe, în spiritul aceleiași politici la baza căreia stau Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană. În lunile următoare voi finaliza, de asemenea, Strategia Națională de Apărare pe care o voi prezenta Parlamentului", a conchis Iohannis.