Ionel Dancă: Propunerile Guvernului PSD-PNL de supraimpozitare a firmelor – aberaţii economice

Propunerile Guvernului PSD-PNL de supraimpozitare a firmelor şi a celor cu venituri mai mari decât salariul preşedintelui României 'sunt pur şi simplu nişte aberaţii economice', care nu au nicio legătură cu o economie de piaţă, nu se pot aplica pentru că sunt neconstituţionale şi nu vor produce efectele dorite, a afirmat, joi, deputatul independent Ionel Dancă, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
"Supraimpozitarea pe care vrea să o facă PSD, împreună cu PSD-ul mai mic de la guvernare (PNL), este o bătaie de joc faţă de toţi angajaţii din economia privată şi faţă de companiile private româneşti de succes. Gogoriţa spusă de Ciolacu, că suprataxarea se va aplica doar pentru bugetari, e o minciună gogonată, pentru că e neconstituţională o astfel de măsură. Supraimpozitarea veniturilor mai mari decât salariul preşedintelui României se va aplica pentru toate veniturile şi este o nesimţire de două ori faţă de toţi români", a scris Dancă pe Facebook.
Potrivit acestuia, "în primul rând, Guvernul PSD-PNL vrea o suprataxare care să nu-i afecteze salariul preşedintelui Iohannis şi al tuturor demnitarilor care câştigă mai puţin decât Iohannis".
"Deci, lor nu li se aplică supraimpozitarea. Asta e pur şi simplu o sfidare la adresa bunului simţ! În al doilea rând, de ce să fie supraimpozitaţi românii care câştigă din munca lor cinstită în economia privată mai mult decât preşedintele României?! Ce treaba are performanţa angajaţilor din economia privată cu salariul preşedintelui Iohannis? Este total inexplicabil şi inaplicabil", a adăugat Dancă, membru al partidului "Forţa Dreptei".
El susţine că şi taxa de solidaritate este "o altă aberaţie economică".
"Tot sistemul fiscal se bazează pe principiul solidarităţii. Cetăţenii şi companiile plătesc deja multe taxe şi impozite, tocmai din solidaritate faţă de societate pentru ca statul să poată oferi bunuri şi servicii la schimb tuturor cetăţenilor. În plus, o astfel de taxă de solidaritate va penaliza şi sancţiona din nou tot pe cei care fac să mişte economia şi afacerile şi ajută la dezvoltarea României. Sistemul fiscal nu trebuie schimbat pentru că Guvernul PSD-PNL este incompetent şi nu ştie să gestioneze economia!", a argumentat Ionel Dancă.
PSD a anunţat, joi, că va propune, în cadrul coaliţiei, supraimpozitarea cu 40% a sumelor din veniturile salariale din sistemul bugetar care depăşesc salariul preşedintelui României, supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale, sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei, contribuţie pentru Sănătate şi Educaţie de 0,5% din cifra de afaceri plătită de companiile care au venituri anuale de peste 100 de milioane de euro.
Având în vedere principiile de echitate şi solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferenţiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcţie de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari şi impozite mai mici pentru cei cu venituri mici, susţin social-democraţii. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES