Italia: Preşedintele Mattarella va organiza joi o nouă rundă de consultări legate de criza guvernamentală

Preşedintele italian Sergio Mattarella va organiza joi o nouă rundă de consultări cu privire la criza guvernamentală de la Roma, iar în ziua următoare are prevăzute întrevederi cu preşedinţii celor două camere legislative şi cu predecesorul său Giorgio Napolitano, transmit Reuters şi DPA, preluat de AGERPRES.
Italia se află într-un blocaj politic după alegerile generale de la 4 martie, în urma cărora alianţa formată din partidul Forza Italia, al fostului premier Silvio Berlusconi, şi Liga Nordului, partidul lui Matteo Salvini, a obţinut 37% din voturi, iar Mişcarea Cinci Stele (M5S, formaţiune antisistem) 32% din voturi.
Atât alianţa de dreapta, cât şi M5S au revendicat conducerea legislativului. Liderul M5S, Luigi Di Maio, a sugerat formarea unui guvern alături de Liga Nordului, dar a refuzat orice eventual acord cu Berlusconi, care a fost condamnat pentru fraude fiscale.
Al treilea actor politic important din Italia, Partidul Democrat (centru-stânga), a ales să treacă în opoziţie după ce a suferit o înfrângere electorală istorică.
Preşedintele Sergio Mattarella, al cărui rol constituţional este de a numi prim-ministrul, a condus săptămâna trecută o primă rundă de consultări, neconcludente însă, şi puţini sunt cei care se aşteaptă ca el să aibă mai mulţi sorţi de izbândă în următoarele zile.
Dacă eforturile preşedintelui italian vor eşua, el va fi nevoit să convoace noi alegeri, care în acest caz ar urma să aibă loc foarte probabil în toamnă.