Kievul dezminte că ar fi iniţiat negocieri cu insurgenţii proruşi

Kievul a dezminţit informaţiile apărute în presă privind iniţierea unor negocieri cu separatiştii din estul Ucrainei, subliniind că poartă discuţii doar cu reprezentaţii Rusiei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează agenţia oficială Ukrinform.

"Ministerul ucrainean al Apărării anunţă în mod oficial că informaţiile apărute în presă privind iniţierea unor negocieri cu separatiştii nu corespund adevărului", potrivit unui comunicat al instituţiei.

"Kievul poartă discuţii doar în format tripartit, implicând Ucraina, OSCE şi Rusia, privind punerea în aplicare a Acordului de la Minsk", a adăugat ministerul.

Anterior, presa a anunţat că reprezentanţii Administraţiei prooccidentale de la Kiev, ai Rusiei şi ai insurgenţilor proruşi s-ar fi întâlnit miercuri la Doneţk, în efortul de a salva armistiţiul fragil din estul Ucrainei.

Întrevederea a avut loc într-un hotel din Doneţk, dar nu a adus progrese tangibile "în materie de încredere", a declarat Alexander Hug, purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE din Ucraina.

În pofida armistiţiului instituit începând cu 5 septembrie pe baza Acordului de la Minsk, "mai multe puncte de confruntări continuă să existe de-a lungul frontului de 480 de kilometri", a subliniat Hug.