Leonard Orban: Președinția Consiliului UE – o ocazie de a împrospăta administrația românească

Consilierul prezidențial pentru afaceri europene, Leonard Orban, consideră că preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă o ocazie de împrospătare a administrației românești, în condițiile în care, susține acesta, numărul angajaților din instituțiile din țară care au expertiză în problematicile europene a scăzut semnificativ, informează AGERPRES.
"Trebuie să utilizăm acest moment astfel încât să consolidăm puternic administrația României. Trebuie s-o recunoaștem: (...) sunt instituții care funcționează bine, altele care funcționează foarte bine și sunt altele, din păcate, destul de multe, care funcționează prost. De foarte multe ori expertiza pe zona afacerilor europene este concentrată la nivelul unor grupuri extrem de mici, uneori chiar una-două persoane dintr-un întreg minister și nu e normal. În loc să se producă după momentul aderării o internalizare a problematicii europene, dimpotrivă, au rămas grupuri mici de experți din ce în ce mai puțini, pentru că mulți dintre ei, de exemplu din echipele de negociere, au plecat și lucrează în momentul de față la Comisia Europeană sau la alte instituții europene, iar expertiza europeană a scăzut semnificativ", a declarat luni Orban, la conferința de lansare a dezbaterilor publice privind prioritățile României în perspectiva preluării președinției Consiliului UE în 2019.
În opinia sa, acest moment reprezintă o ocazie pentru valorificarea personalului cu expertiză în domeniu, personal insuficient utilizat până acum.
"Dacă ne uităm numai la persoanele de care avem nevoie — și nu mă refer doar la șefii de grupuri de lucru, dar nenumărate alte zone în care avem nevoie de oameni — este evident, cel puțin din punctul meu de vedere, că personalul care există în momentul de față nu e suficient și el trebuie să fie suplimentat și foarte bine pregătit", a adăugat Leonard Orban.
El a susținut că în aceeași situație se află și clasa politică, pentru care preluarea de către România a președinției Consiliului UE reprezintă, de asemenea, o oportunitate.
"La fel cum se întâmplă pe zona administrației, cam așa se întâmplă și pe zona partidelor politice. Există un număr limitat de politicieni care știu foarte bine ce înseamnă afacerile europene, ce se discută la Bruxelles, care e rezultatul și care sunt efectele deciziilor luate la nivelul instituțiilor europene. Din păcate, numărul de politicieni e extrem de mic. (...) Cu cine o să putem și cu cine o să poată partidele politice să conducă nenumăratele reuniuni (...) de Consiliu? Deoarece conducerea acestor reuniuni este o chestiune extrem de complicată. Nu presupune numai cunoașterea dosarelor respective, dar și a pozițiilor diferitelor state, a istoriei acestor dosare, presupune nenumărate alte chestiuni", a afirmat consilierul prezidențial.
Orban a arătat, totuși, că momentul 2019 reprezintă un prilej de a ameliora semnificativ imaginea României. "Trebuie să recunoaștem — avem mult de ameliorat în ceea ce privește imaginea României la nivelul Uniunii Europene", a mai spus el.