Liderii coaliţiei de guvernare urmează să prezinte pachetul de măsuri economice şi sociale

Liderii coaliţiei de guvernare urmează să prezinte, luni, pachetul de măsuri economice şi sociale ce urmează să fie luate în contextul valului de scumpiri din ultima perioadă, informeazã AGERPRES.
Rămâi aproape de Radio Românul, pentru a afla interviuri importante, știri de ultimă oră, dar și informații de larg interes pentru comunitatea românească din Spania și din întreaga lume.
Radio Românul este: Aproape de Tine!
Ai aplicația Radio Românul pe telefon?
Pe Aplicația Radio Românul, ne poți asculta din orice loc din lume!
Descarcă Gratuit Aplicația Radio Românul pe Telefon:
Disponibilă în Google Play pe Android - descarcă AICI
Disponibilă în App Store pe iOS - descarcă AICI
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat săptămâna trecută că măsurile economice şi sociale cuprinse în pachetul "Sprijin pentru România" reprezintă un plan de 4 miliarde de euro, care va atenua efectele crizelor multiple din această perioadă.
"PSD a pregătit un plan de măsuri economice şi sociale pe care îl vom discuta şi adopta foarte repede în coaliţie. Pachetul 'Sprijin pentru România' este un plan de 4 miliarde de euro venit în sprijinul oamenilor, comunităţilor şi firmelor româneşti. Este un plan de măsuri îndrăzneţ, care va atenua efectele crizelor multiple pe care le traversăm. Este un plan care va pune România în mişcare şi spun asta pentru că multe dintre măsuri sunt orientate atât către protecţia pensionarilor, familiilor cu copii şi salariaţilor cu venituri mici, cât şi către revitalizarea investiţiilor şi susţinerea economiei", a explicat liderul PSD.
El a precizat că o parte din suma necesară implementării acestor măsuri va fi acoperită din fonduri europene.
Printre măsurile propuse se numără acordarea de vouchere de 50 de euro, la două luni, pentru persoanele şi familiile cu venituri mici pentru cumpărarea de alimente de bază, majorarea valorii bonurilor de masă, majorarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale şi pentru copiii din orfelinate.
Totodată, cei 156.000 de elevi cu burse sociale ar urma să primească vouchere de 30 de euro, lunar, până la finalul anului, cu excepţia lunilor iulie şi august, pentru alimente, rechizite şi haine.
Potrivit lui Ciolacu, în coaliţie s-a discutat şi posibilitatea ca românii să îşi poată amâna ratele la bancă, după ce s-a ajuns la un acord cu băncile pe acest subiect. El a menţionat că există o discuţie şi despre continuarea acordării şomajului tehnic care a fost reglementat în timpul stării de alertă.
Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut, miercuri, miniştrilor să finalizeze elementele de analiză şi de impact pentru măsurile socio-economice destinate protejării populaţiei şi a economiei, astfel încât, luni, setul de măsuri care va fi adoptat de Guvern să poată fi prezentat public la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare. Integral pe www.agerpres.ro
SURSA: AGERPRES