Ligor: Votul prin corespondență este marginal; nu vor fi două milioane de oameni care să îl ceară

Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, a declarat marți că votul prin corespondență este marginal, punctând că nu vor fi două milioane de oameni care să ceară acest tip de vot, informează AGERPRES.
"Trebuie s-o spun și subliniez acest lucru — votul care nu este în persoană la secție peste tot în lume este marginal. Deci nu vor veni două milioane de oameni sau nu vor face două milioane de oameni solicitare să voteze prin corespondență că mai pe nicăieri nu se întâmplă lucrul acesta, cu atât mai mult cu cât este un sistem în cazul nostru cu totul nou", a spus Ligor, la masa rotundă "Măsuri proactive pentru eficienta organizare a alegerilor parlamentare 2016 în străinătate", organizată la MAE.
Ea a explicat că OUG privind modificarea legilor privind alegerile parlamentare va fi adoptată atât de târziu deoarece până la acest moment nu putea fi prezumat numărul celor care se vor înscrie în Registrul electoral.
"Acum este momentul. (...) De ce nu s-a făcut anterior? Aici e mai greu de răspuns, dar pe de altă parte un motiv destul de clar este că trebuie să avem totuși niște informații și informațiile respective ne sunt date de numărul de înscrieri în Registrul electoral. Nu putem să prezumăm în aprilie câți se vor înscrie, nu putem să prezumăm nici măcar în iunie, putem să vedem care e tendința", a spus Ligor.
Potrivit acesteia, datele celor care se înscriu în Registrul electoral nu vor fi folosite în scop fiscal, ci exclusiv pentru alegeri. "Nu este nimic mai neadevărat. Datele pe care le avem în Registrul electoral le folosim exclusiv pentru alegeri", a subliniat ministrul delegat.
În schimb, reprezentanți ai societății civile prezenți la dezbatere au apreciat că OUG privind modificarea legilor referitoare la alegerile parlamentare este tardivă.
"OUG este foarte tardivă, chiar dacă alegerile vor avea loc pe 11 decembrie. Presupunând că vor fi pe 11 decembrie alegerile înseamnă că pe 14 septembrie se închide perioada de înscriere (n.r. în Registrul electoral)", a susținut Mircea Kivu, reprezentant al Campaniei ''Politică fără bariere''.
"Măsurile luate acum sunt foarte târzii. (...) Înscrierea online este târzie, nu cred că mai are rost dacă face MAE secții", a adăugat Daniel Tecu, președinte FADERE.
Printre cei care au participat la masa rotundă s-au numărat și reprezentanți ai AEP, Centrului pentru inovare publică, Inițiativa România.