Lipsa de somn la copii și consecințele sale neașteptate

Lipsa somnului în copilărie ar putea favoriza dependența de alcool sau droguri la vârsta adultă, conform unui studiu susținut de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite (NIH), preluat de AGERPRES.
O echipă de cercetători de la universitățile Caldwell și Pittsburgh pretinde că lipsa de somn la copiii de 11 ani îi predispune să dezvolte mai târziu o tendință spre conduite de risc, precum alcoolismul și dependența de droguri, relatează revista Slate în ediția online.
Un somn de calitate pentru copii implică mai mulți factori, de la mediul ambiant, mobilierul, până la starea de sănătate a copilului sau poziția de dormit. Pentru un somn liniștit, saltelele de la Dormiré Bien (www.dormirebien.es) au în compoziția lor spumă cu memorie–MemoryFoam care se mulează după poziția de dormit a copilului și îmbunătățește sistemul circulator.
Asocierea dintre somnul pre-adolescenților și tendințele lor spre alcool și dependența de droguri era deja bine cunoscută, dar acest studiu, ce urmează a fi publicat în revista Drug and Alcohol Dependence, este unul dintre puținele care examinează corelarea în timp între aceste fenomene.
Din datele unui studiu longitudinal desfășurat asupra a 300 de familii americane care trăiesc într-un mediu defavorizat, cercetătorii le-au extras pe cele vizând 186 de bărbați. La începutul studiului sursă aceștia aveau 11 ani. Brant Hasler, autorul principal al acestui studiu cofinanțat de NIH, și colegii săi i-au căutat când aveau între 20 și 22 de ani pentru a-i chestiona cu privire la obiceiurile lor de a consuma alcool și canabis.
Igiena este la fel de importantă pentru sănătatea copiilor în timp ce dorm. Saltelele de la Dormiré Bien (www.dormirebien.es) sunt fabricate prin tehnologia Sanitized cu rol antifungic, antibacterian și antiacarieni, acumularea lor în timp poate genera boli sau alte probleme de sănătate.
Potrivit concluziilor cercetătorilor, dificultățile legate de condițiile precare de viață, gradul de insecuritate, tendința de a-și interioriza sau exterioriza problemele influențează în mod evident aceste derapaje. Dar ei au constatat, de asemenea, o corelare proporțională între durata și calitatea somnului pre-adolescenților și dependențele lor instalate zece ani mai târziu.