Lucian Bute și-a stabilit următorul obiectiv! Nu, nu este vorba de box

Stabilit în Canada, la Montreal, Lucian Bute, cel mai în vogă pugilist român al ultimilor zece ani îşi doreşte mult să aibă cea mai mare realizare a vieții lui și, culmea, nu are legătură cu lumea boxului sau cu cea a afacerilor.

Potrivit spuselor lui Emanoil Savin, naşul de cununie al lui Lucian Bute, cunoscutul pugilist, căsătorit cu Elena, îşi doreşte să aibă cât mai repede un copil.
Lucian şi Elena vor să devină părinţi
Lucian şi Elena îşi doresc să devină cât mai degrabă părinţi. Ar fi cea mai mare realizare a vieţii lor. Lucică este un mare iubitor de copii. Când merge la prieteni care au copii, petrece mult timp în preajma acestora. Se joacă cu ei. Pentru el şi Elena nu contează dacă vor avea fată sau băiat. Doar îşi doresc foarte mult să devină părinţi” , a explicat Emanoil Savin pentru Spynews.ro. Lucian are nepoţi din partea surorii lui pe care îi iubeşte foarte mult, dar vrea să aibă cât de curând calitatea de tată. Bute care nu a abandonat cariera pugilistică. Se pregăteşte să revină în ţară la finalul acestei luni pentru o scurtă vacanţă, apoi, va reveni la Montreal pentru a-şi relua antrenamentele pentru meciul din această toamnă.