Macovei: Trebuie să existe o procedură de revocare a premierului

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la alegerile prezidențiale, și-a prezentat, miercuri, viziunea asupra României, arătând că trebuie să existe o procedură de revocare a premierului, în cazul în care acesta 'nu-și face treaba'.

Macovei a prezentat ceea ce ea a numit "10 porunci pentru clasa politică, 100 de măsuri și de proiecte pentru România".

"Poruncile", așa cum au fost prezentate de Monica Macovei, sunt: Să nu ai alt stăpân decât cetățeanul, să nu trădezi interesul național, să nu ataci instituțiile statului, să nu furi și să nu risipești banul public, să nu minți, să nu plagiezi, să nu calomniezi, să nu mituiești, să-ți înmulțești banii și talentul, să-ți educi copii, să-ți respecți părinții și să-ți ajuți semenii, să cultivi solul și să protejezi natura, să-ți respecți identitatea, valorile și trecutul ca să ai un viitor.

Monica Macovei s-a pronunțat pentru reducerea numărului de parlamentari și pentru un Parlament unicameral, reducerea cheltuielilor legislativului cu 50%, eliminarea imunității parlamentarilor. Totodată, Monica Macovei propune introducerea votului electronic sau prin corespondență pentru toți cetățenii și posibilitatea înființării unui partid cu trei membri.

Monica Macovei a declarat că trebuie să existe si o procedură de revocare a premierului, în cazul în care "nu-și face treaba".

"Vrem un premier responsabil. Trebuie să existe o procedură de revocare în oglindă cu procedura de numire. Dacă premierul nu-și face treaba, ne duce pe un drum greșit pe care populația nu-l vrea, de exemplu spre est, sau patronează un grup de crimă organizată, atunci trebuie să fie revocat, pentru că nu putem lăsa un om să ducă aiurea o țară întreagă, fie în corupție, fie într-o direcție pe care nu o vrem", a spus Monica Macovei.

Monica Macovei a propus lumii democratice să investească în România.

"România este cap de pod în sensul că este graniță a democrației. (...) Ca atare, politica noastră externă trebuie să fie următoarea: 'Dragi occidentali, dragi americani, dragă Uniune Europeană, investiți economic, politic și militar în România ca să mențineți democrația la această graniță cu nedemocrația'. La fel s-a întâmplat, de pildă, în Israel sau în Coreea de Sud", a susținut Macovei.

Macovei a propus ca ordonanțele de urgență să intre în vigoare abia în momentul în care sunt aprobate de Parlament, acest lucru urmând, în viziunea sa, să fie făcut în maxim cinci zile. Ea a mai arătat că trebuie verificate toate privatizările din ultimii 25 de ani.

În ceea ce privește libertatea economică, Monica Macovei a vorbit despre nevoia de predictibilitate care să încurajeze investitorii, arătând că orice modificare a Codului Fiscal trebuie făcută numai cu consultarea mediului de afaceri.

"Ministerul de Finanțe și ANAF nu trebuie să mai tracaseze orbește pe toată lumea, trebuie să se concentreze pe zona marii evaziuni fiscale. ANAF nu trebuie să înghețe conturile IMM-urilor, decât printr-o decizie a judecătorului. (...) Dacă evaziunea fiscală ar fi redusă cu jumătate, am aduce la bugetul public 8 miliarde de euro, din care putem face într-un singur an de zile 800 km de autostradă", a subliniat Macovei.

Monica Macovei s-a pronunțat pentru o reevaluare a universităților, dar și pentru necesitatea ca România să devină competitivă în ceea ce privește cercetarea. În ceea ce privește sănătatea, Macovei a arătat că România trebuie să-și alinieze bugetul pe acest domeniu la media europeană de 6%. Referitor la asistența socială, ea a exprimat opinia că singurele categorii sociale pe care statul trebuie să le ajute sunt bătrânii, copiii, bolnavii și persoanele cu handicap.

La conferința de presă organizată de Monica Macovei pentru a-și prezenta viziunea asupra României în calitate de candidat la alegerile prezidențiale au participat, printre alții, filosoful Gabriel Liiceanu și artista Mihaela Mihai.