Macron la ONU: Criza iraniană nu poate fi redusă la o politică a sancţiunilor

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că relaţia cu Iranul nu poate fi redusă la 'politica sancţiunilor', promovată de omologul său american Donald Trump, transmit AFP şi EFE, preluat de AGERPRES.
''Noi trebuie să elaborăm împreună o strategie pe termen lung pentru gestionarea acestei crize care nu se poate reduce la o politică de sancţiuni'' şi de izolare a Iranului, a spus Macron, în Consiliul de Securitate al ONU.
Liderul american Donald Trump a anunţat în luna mai retragerea SUA din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiuni economice contra Iranului, ţară acuzată de comportament hegemonic în regiune.
''Vom păstra în jurul acestei mese acelaşi obiectiv: acela de a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară'', a subliniat Emmanuel Macron.
Şeful statului francez a evidenţiat riscul reprezentat de mişcarea şiită libaneză Hezbollah şi de rebelii houthi în Yemen, două entităţi susţinute logistic de Iran.
''În Orientul Mijlociu, asistenţa balistică oferită Hezbollah şi rebelilor houthi constituie o evoluţie nouă şi îngrijorătoare. Aceasta trebuie să înceteze înainte ca aceste entităţi să destabilizeze şi mai mult o regiune plină de tensiuni'', a accentuat Macron.
El a salutat 'eforturile' lui Donald Trump de a convinge regimul nord-coreean să renunţe la armele nucleare, dar a lansat un apel la vigilenţă în acest dosar şi a cerut 'gesturi concrete din partea Phenianului'.
''În niciun moment Consiliul de Securitate nu trebuie să piardă din vedere un lucru: Coreea de Nord continuă să reprezinte o ameninţare nucleară şi balistică pentru regiune şi lume'', a spus el.