MAE: Ministrul Comănescu a primit delegația AMRO

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a primit luni delegația Consiliului de Afaceri Americano - Român (AMRO), aflată în țara noastră cu prilejul celei de a patra misiuni anuale de promovare economică, context în care șeful diplomației de la București a invitat companiile să evalueze posibilitatea de relocare în România a proiectelor de investiții, având în vedere creșterea economiei, stabilitatea internă a țării noastre în raport cu alte state din vecinătate și acțiunile Guvernului pentru creșterea eficienței, transparenței și predictibilității cadrului legislativ, informează MAE.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, șeful diplomației române a salutat prezența AMRO la București, evidențiind prioritatea pe care o acordă dezvoltării diplomației economice. El a reiterat importanța aprofundării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre România — SUA, obiectiv împărtășit de cele două guverne, și potențialul deosebit pentru amplificarea cooperării pe acest palier.
"În acest sens, ministrul Lazăr Comănescu a subliniat performanțele economiei românești și prognozele pozitive pentru 2016, încurajându-i pe investitorii americani să valorifice oportunitățile oferite de România pe termen lung pentru extinderea operațiunilor și sporirea investițiilor în România. În actualul context de securitate din regiune, a invitat companiile să evalueze posibilitatea de relocare în țara noastră a proiectelor de investiții având în vedere creșterea economiei românești, stabilitatea internă a României în raport cu alte state din vecinătate și acțiunile Guvernului pentru creșterea eficienței, transparenței și predictibilității cadrului legislativ", precizează comunicatul MAE.
Conform sursei citate, ministrul de Externe a reafirmat interesul autorităților române pentru valorificarea de către companiile americane a potențialului de "hub" al țării noastre în regiune, în domenii de cooperare strategică precum IT, infrastructură, securitate energetică. Totodată, el a exprimat interesul pentru dezvoltarea de proiecte comune ale firmelor americane și românești pe terțe piețe.
Șeful diplomației române a solicitat companiilor americane să sprijine obiectivul accederii României în programul Visa Waiver.
Delegația AMRO a mulțumit la rândul său pentru sprijinul constant acordat de MAE inițiativelor Consiliului și în derularea dialogului cu instituțiile românești din administrația centrală.
"Reprezentanții conducerilor companiilor americane au exprimat satisfacția pentru proiectele pe care le desfășoară în România, precum și interesul de a contribui, în continuare, la amplificarea schimburilor economice româno-americane. A apreciat deschiderea manifestată de instituțiile românești, reiterând necesitatea continuității politicilor guvernamentale în planul stabilității fiscale și a climatului investițional, având în vedere natura proiectelor pe care le derulează în România, pe termen lung", precizează MAE.
Consiliul de Afaceri Americano-Român (American-Romanian Business Council — AMRO), organizație non-profit cu sediul la Washington, având drept obiectiv promovarea relațiilor economice dintre SUA și România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, având inițial 10 companii membre. În prezent, AMRO are în componență 20 de companii americane de renume, care activează în diverse domenii de afaceri — energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări.