MAE: Prim-vicepreședintele CE i-a transmis lui Meleșcanu angajamentul și sprijinul pentru consolidarea democrației din România

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis luni ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu, angajamentul său și sprijinul CE pentru consolidarea proceselor democratice din România, se arată într-un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul român de externe a avut, la Bruxelles, o întrevedere cu Frans Timmermans, prilej cu care au fost abordate teme referitoare la agenda priorităților Guvernului român în domeniul economic și social, măsurile vizate în ce privește întărirea statului de drept și reforma justiției, inclusiv din perspectiva recentelor evoluții interne din România.
Oficialul european a transmis angajamentul său și sprijinul Comisiei Europene pentru consolidarea proceselor democratice din România. El a evidențiat, în context, performanțele înregistrate în ultimii ani în domenii cheie, precum combaterea corupției, și a încurajat continuarea eforturilor autorităților române în această direcție.
La rândul său, ministrul Teodor Meleșcanu a exprimat dorința și disponibilitatea părții române de a coopera cu serviciile specializate ale Comisiei Europene și Parlamentului European în acest proces. Totodată, șeful diplomației române a lansat invitația vice-președintelui Frans Timmermans pentru realizarea unei vizite la București în perioada următoare.
Potrivit comunicatului transmis luni AGERPRES, subiectele abordate de miniștrii europeni de externe, la reuniune, au privit situația din Ucraina și relația acestei țări cu UE, inclusiv în perspectiva Summitului Parteneriatului Estic din luna noiembrie 2017, evoluțiile din Libia și deciziile de la Valletta, procesul de pace din Orientul Mijlociu și relațiile UE-Egipt.
În ceea ce privește Ucraina, miniștrii au evaluat împreună cu înaltul reprezentant/vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, și comisarul european pentru politica de vecinătate și negocierile privind extinderea, Johannes Hahn, stadiul reformelor dar și "situația preocupantă din estul Ucrainei". A fost unanim apreciată oportunitatea continuării și sporirii sprijinului UE pentru avansarea procesului de reformă. Față de situația din estul țării, a fost exprimat sprijinul pentru cooperarea UE — OSCE, pentru formatul Normandia, precum și pentru implementarea integrală a acordurilor de la Minsk, arată sursa citată.
Ministrul Teodor Meleșcanu și-a exprimat preocuparea față de escaladarea violențelor în estul Ucrainei și îngrijorarea cu privire la efectele directe asupra populației civile. De asemenea, el a reafirmat susținerea fermă a României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în contextul în care în luna martie se împlinesc trei ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.
Șeful diplomației române, conform sursei citate, a evidențiat nevoia unor eforturi suplimentare pentru progrese în soluționarea conflictului, atât în cadrul formatului Normandia, cât și în Grupul Trilateral de Contact. Referitor la situația internă, Teodor Meleșcanu a salutat progresele înregistrate în implementarea procesului de reformă și s-a pronunțat în favoarea unei prezențe mai vizibile a UE, inclusiv în regiuni, accentuând, totodată, că măsurile UE așteptate în privința liberalizării vizelor și ratificării Acordului de asociere vor fi în beneficiul direct al cetățenilor ucraineni.
Referitor la Libia, a reieșit sprijinul unanim pentru o rezolvare politică a situației, au fost salutate deciziile adoptate la Summitul de la Valletta și au fost trecute în revistă modalitățile concrete de suplimentare a sprijinului UE.
Meleșcanu a pledat în sprijinul consolidării instituțiilor libiene, care să contribuie durabil la gestionarea mai eficientă a terorismului, a fenomenului migrației ilegale și a traficului de persoane, arată comunicatul MAE. De asemenea, el a subliniat importanța cooperării cu vecinii și a sprijinului adecvat din partea Uniunii Europene, nu în ultimul rând prin expertiza pe care o deține în acest domeniu.
Ministrul de Externe a reafirmat poziția României în ceea ce privește procesul de pace din Orientul Mijlociu, subliniind că obiectivul final care trebuie urmărit este existența a două state suverane, Israel și Palestina, care să coabiteze în pace și securitate. Din acest punct de vedere, a precizat că este nevoie de reluarea dialogului direct între cele două părți.
În cadrul dejunului de lucru, miniștrii europeni de externe au discutat despre relația UE — Egipt, ocazie cu care ministrul Teodor Meleșcanu s-a pronunțat în favoarea consolidării parteneriatului bilateral în toate dimensiunile sale, având în vedere rolul crucial al Egiptului în ceea ce privește asigurarea păcii, securității și stabilității întregului Orient Mijlociu și a regiunii Africii de Nord.