MAI: Aproape 2.500 de polițiști, jandarmi, pompieri și echipaje SMURD, mobilizați la funeraliile regelui Mihai I

Aproximativ 1.400 de polițiști, peste 800 jandarmi, aproximativ 200 de pompieri și 20 de polițiști de frontieră au fost mobilizați de Ministerul Afacerilor Interne pentru buna desfășurare a funeraliilor regelui Mihai I al României, informează AGERPRES.
De asemenea, la solicitare și pe baza detaliilor convenite cu Casa Regală, echipajele SMURD vor acorda asistența medicală de urgență în caz de necesitate, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Potrivit MAI, măsurile au fost luate conform Protocolului încheiat între Casa Regală și Guvernul României pentru organizarea funeraliilor regelui Mihai I al României.
Funeraliile reprezintă un moment de o solemnitate deosebită la care se preconizează participarea unui public numeros. Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, va asigura ordinea și siguranța publică pe tot parcursul evenimentului și fluidizarea circulației rutiere.
Poliția rutieră va acționa în trafic pentru redirecționarea conducătorilor auto pe alte artere decât pe cele unde se vor desfășura ceremoniile funerare.