MAI: Prioritatea ministrului Carmen Dan la IGSU – soluții pentru rezolvarea deficitului de personal

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat, luni, la ședința de evaluare a activității IGSU pe 2016, prilej cu care a afirmat că prioritățile mandatului său domeniul situațiilor de urgență includ găsirea unor soluții pentru rezolvarea deficitului de personal și îmbunătățirea condițiilor în care pompierii își desfășoară activitatea, precizează un comunicat al MAI, preluat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, printre priorități se mai află dotarea cu tehnică de intervenție, în special prin accesarea programelor cu finanțare din sursă externă.
"Ministrul afacerilor interne a menționat că pompierii se bucură de 94% încredere din partea populației, iar acest lucru îi motivează să își facă în continuare datoria cu profesionalism și devotament. Totodată, a accentuat necesitatea continuării activităților de prevenire și de pregătire a populației cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l adopte în situații de urgență. (...) Având în vedere riscurile la care se expun în fiecare zi pompierii, dar și întreg personalul MAI, doamna ministru a subliniat necesitatea unei salarizări care să reflecte importanța muncii acestor oameni și a menționat că va susține orice demers care poate îmbunătăți acest aspect", se mai arată în comunicatul MAI.
Potrivit datelor ministerului, printre rezultatele notabile ale IGSU în 2016 se numără efectuarea a 429.003 de intervenții în situații de urgență, ceea ce înseamnă în medie 1.175 de intervenții în fiecare zi, în creștere cu 8% fată de anul 2015.
"Din numărul total de intervenții, 16.111 au fost acțiuni de protecție a comunităților, iar 27.804 au fost intervenții pentru stingerea incendiilor, 6.803 — echivalentul unui oraș — fiind incendii la locuințe. Pompierii au salvat 8.406 persoane, dintre care 1.276 copii, și au asistat medical 371.401 de oameni, media zilnică a intervențiilor SMURD fiind 987. Valoarea bunurilor protejate sau salvate depășește suma de 2,73 miliarde lei", adaugă sursa amintită.