Marica (Sed Lex): Parlamentul este suveran și vom face tot posibilul să ne rezolvăm problemele în Parlament; ministrul Finanțelor ne susține

Ministrul Finanțelor va face tot posibilul să susțină amendamentele la Legea salarizării ale sindicatelor din Finanțe, însă Parlamentul este suveran și vom face tot posibilul să ne rezolvăm problemele în Parlament, a declarat, miercuri, după mai mult de 4 ore de negociere cu reprezentanții ministerului de resort, președintele Sed Lex, Vasile Marica, informează AGERPRES.
"Domnul ministru a spus că va face toate eforturile ca să ne susțină amendamentele, doar că decizia este la Parlament. Trebuie să găsim soluții de toate tipurile, de ce, cum, ce înseamnă, de ce dorim lucrul ăsta. Am încheiat și o minută cu ce dorim de la dânșii. Dânsul ne-a spus că Parlamentul este suveran și în situația asta va trebui să ne susținem acolo punctele de vedere, iar dânșii, în funcție de ce putem discuta, ne vor susține la rândul lor în Parlament.(..) Sindicaliștii vor pleca în teritoriu, colegii mei, cu conceptul că toți colegii mei de aici au acceptat ideea că Parlamentul este suveran și vom face tot posibilul ca să ne rezolvăm problemele în Parlament. De aici încolo, cu susținerea ministrului Finanțelor, cu susținerea ministerului, cu susținerea Ministerului Muncii, o să avem și o discuție și cu doamna Olguța Vasilescu, încercăm să ajungem în Parlament cu mesajul nostru", a spus Marica.
El a precizat că joi, la ora 10:00, va continua discuțiile în Parlamentul României, la Comisia de muncă de la Senat.
"Mâine la 10:00 suntem în Parlamentul României, la Comisia de la Senat, dar aș vrea să fac o precizare foarte clară. Noi am purtat o bătălie cu colegii din spate cu un anumit regim și ne-au mărit salariile într-o anumită perioadă, salarii care sunt acum reflectate în plată", a spus liderul de sindicat, precizând că finanțiștii își doresc ca grila de salarizare să respecte munca pe care o desfășoară.
Întrebat dacă vor mai continua protestele, președintele Sed Lex a răspuns că acest lucru va depinde de colegii din teritoriu și că sindicatul nu a organizat niciun protest.
"Asta va depinde de colegii noștri. Avem aici în spate toți colegii din țară, în funcție modul în care vor percepe colegii noștri ceea ce s-a întâmplat aici, pentru că poate fi distorsionat mesajul, mâine.. nu putem să comentăm... nu a fost organizată de sindicate, noi încercăm să mediem între autoritate și colegii noștri, care și-au pierdut foarte mult încrederea, deoarece noi am atras atenția Ministerului că scad salariile, sunt probleme, avem probleme cu anumiți colegi. A fost un pic de inerție, sperăm ca acum Ministerul să ne susțină, să mergem mai departe împreună", a explicat Marica.
El a subliniat că, în cazul în care un singur angajat din Finanțe pierde din salariu, este obligat să îl apere.
"Nu poate să vină și nu cred că este acceptat nici pentru voi, care sunteți ziariști, să vină cineva să îți taie din salariu, după ce a fost acceptată importanța pe care o ai în societate. Nu poți să accepți lucrul acesta, că ești șef, că ești unul. Chiar și un coleg de al meu dacă pierde cumva la salariu, suntem obligați să îl apărăm, este simplu. Asta i-am explicat și ministrului. Nu a fost o discuție în contradictoriu pe tema asta. Când pierde un om la salariu, în condițiile în care alt regim a acceptat importanța sa în societate...atâta timp cât nu ne supărăm sub nicio formă că alte categorii sociale au luat, nu este nicio problemă pentru noi treaba asta. Ba dimpotrivă, îi susținem, că este clar că avem nevoie de doctori, de profesori...", a spus liderul de sindicat.
De asemenea președintele Sed Lex a mai afirmat că șeful ANAF, Bogdan Stan, a înțeles că grila de salarizare oferită finanțiștilor " nu poate sta în picioare" și că îi susține pe aceștia.
"Și-a retractat poziția domnul Bogdan Stan și a înțeles că grila de salarizare care ne este oferită acum nu poate sta în picioare și a înțeles că trebuie lansată în sus, trebuie să susțină această grilă și, deja, din punctul nostru de vedere, este un pas în față. Dânsul a pus foarte mult accent pe colectare, ca și domnul ministru. Nu poți să mobilizezi niște oameni permanent, îi reorganizezi, le iei din bani, a luat 20%, și acum vrei să colectezi în așa fel încât toate categoriile sociale să aibă banii pentru creșterile salariale", a precizat Marica.
Șeful ANAF a afirmat miercuri că, în vederea soluționării situației din Finanțe, au fost prezentate la întâlnirea cu premierul o serie de propuneri.
"Noi am înaintat niște propuneri în sensul acesta. În noua lege a salarizării nu se mai regăsesc sporurile celor de la Vamă, de salarizare, un spor de 25%, precum și sporul celor de la Antifraudă, care era stabilit printr-o ordonanță de urgență, de până la 25%. Practic, aceste sporuri, prin adoptarea noii legi a salarizării, vor dispărea. Cele mai afectate categorii de salariați din cadrul ANAF sunt cei din teritoriu, mai ales cei din aparatul vamal și din conducerea AJFP-urilor și Direcțiilor regionale. Avem un număr de aproximativ 3.500 de angajați în această situație, aproximativ, la nivel de ANAF, de 14,5%. Aceste lucruri le-am înfățișat și domnului prim-ministru și sperăm ca împreună cu sindicatele să găsim o soluție în acest sens. Una din dorințele dânșilor, pot să vă spun, este ca cei din teritoriu să fie salarizați la nivel aparatului central. Rămâne de văzut care va fi soluția adoptată. Noi putem, bineînțeles, să înaintăm aceste propuneri ca și amendamente la Senat", a afirmat Bogdan Stan.
Președintele ANAF a precizat că din discuțiile purtate cu liderii sindicaliștilor, Sebastian Oprescu și Vasile Marica, a reieșit că doleanța cea mai mare acestora este "salarizarea unităților teritoriale la nivelul unității centrale".
Întrebat care sunt diferențele salariale între centru și teritoriu, Stan a răspuns: "Pot să vă spun că un șef de Administrație județeană a Finanțelor Publice în anul 2022 va pierde undeva în jur de 2.000 de lei, un șef de Direcție vamală va pierde undeva la 3.000 de lei, la nivel de consilier vamal sunt diminuări undeva între 800 și 1.500 de lei, în funcție de vechime", a declarat șeful ANAF.
Stan a mai spus că una dintre propunerile înaintate către MFP a fost aceea ca, în cazul în care nu se va opta pentru majorarea salariilor respective, să rămână la nivelul actual.
'Una din propunerile pe care le-am făcut și către Ministerul de Finanțe a fost, cel puțin, dacă nu se poate găsi o soluție pentru majorarea acestor salarii, să rămână la limita care se regăsește în grila de salarizare actuală", a spus Stan.
El a precizat că la nivelul ANAF nu există salarii de 14.000 de lei.
"La nivelul ANAF nu există salarii de 14.000 de lei, sunt salarii, într-adevăr, cu care sunt remunerați directorii generali din cadrul ANAF undeva în jur de 11.000-12.000 de lei. La nivel de regiuni tot pe aici sunt salariile, 11.000 de lei brut, la nivel de director general", a explicat șeful ANAF.
Miercuri seara, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat la postul public de televiziune, că Legea salarizării unitare va aduce o creștere medie a salariilor cu 56%, dar vor fi și bugetari care vor avea salarii mai mici, respectiv 3% dintre angajații cu salariile mari, de 14.000 de lei. Ea a dat ca exemplul salariul unor angajați din ANAF: secretar general — 14.244 lei, în prezent, director general — 14.129 lei, director general adjunct — 14.009 lei, inspector șef, trezorier șef, șef administrație financiară 14.009 lei și a precizat că angajaților cu funcție de execuție din finanțe nu le scad salariile, ci a mai fost introdus un spor de 15% prin lege.
Angajați din finanțe din toată țara au întrerupt în ultimele zile lucrul, nemulțumiți de nivelul de salarizare.