Meghan o va însoţi pe regina Elisabeta a II-a pentru prima dată la angajamente oficiale săptămâna viitoare

Meghan, noua ducesă de Sussex, o va însoţi pe regina Elisabeta a II-a pentru prima dată la angajamente oficiale săptămâna viitoare, cele două membre ale familiei regale britanice urmând să participe la inaugurarea unui pod şi a unui teatru regional în nord-vestul Angliei, informează DPA, preluat de AGERPRES.
Inaugurările, la 14 iunie, a Mersey Gateway Bridge (deschis circulaţiei în luna octombrie) şi a Teatrului Storyhouse din oraşul Chester vor fi primele evenimente publice la care Meghan va participa alături de regină, de la căsătoria ei cu nepotul acesteia, prinţul Harry, luna trecută.
Familia regală a confirmat prezenţa celor două la respectivele evenimente, însă nu a oferit alte detalii.
Regina Elisabeta a II-a a găzduit recepţia principală pentru Meghan (36 de ani) şi Harry (33 de ani), după căsătoria acestora în capela castelului Windsor pe 19 mai.
Teatrul Storyhouse, care include o bibliotecă şi o sală de cinema, se doreşte a fi una dintre cele mai de succes instituţii culturale din Marea Britanie, cu un milion de vizitatori în primul an de activitate.