Meleşcanu: Elevii români din Ucraina vor beneficia de burse şcolare din partea statului român

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Elevii români din Ucraina vor beneficia de burse şcolare din partea statului român, a anunţat, joi, la Cernăuţi, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
Acesta a declarat, la finalul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, că Guvernul de la Bucureşti va susţine atât elevii din comunităţile româneşti, cât şi cadrele didactice de la şcolile cu predare în limba română din această ţară.
"Guvernul României a adoptat, recent, nişte măsuri care vizează promovarea şi protejarea drepturilor etnicilor români din Ucraina, printre care se numără acordarea de burse elevilor români din Ucraina, precum şi organizarea unor stagii de specializare a profesorilor din şcolile cu predare în limba română, şi mi-am exprimat speranţa că vom putea colabora cu autorităţile ucrainene în acest domeniu", a afirmat Meleşcanu.
Totodată, ministrul a anunţat şi finanţarea unui proiect de modernizare a unei secţii de la spitalul din Cernăuţi în valoare de 60.000 de euro.