Merită să preluăm noi controlul conștient asupra acțiunilor care ne determină cursul și sensul vieții

Din toate discuțiile și mesajele ascultătorilor, am înțeles că, de departe - cea mai mare provocare a ego-ului nostru este aceea de a ceda controlul. Este de fapt o luptă continuă, de zi cu zi. Conștientă și inconștientă. Este demonstrat că 97% dintre acțiunile noastre zilnice sunt determinate de decizii preconcepute. Adică ele vin din setările pe care le avem în subconștient. Acolo este și centrul nostru de control. Practic fucționăm pe pilot automat. Astfel că, involuntar ne sabotăm singuri libertatea și capacitatea de a lua decizii asumate și conștiente. Deci restul de 3% din ceea ce facem zilnic. Astfel că merită cu adevărat efortul de a prelua noi controlul conștient asupra acțiunilor noastre. Cel puțin al acelora care ne determină cursul și sensul vieții. Al acelora de care depinde împlinirea, fericirea și mântuirea sufletului nostru. Iar paradoxul în toată povestea este chiar faptul că pentru a putea realiza acest lucru, trebuie să învățăm de fapt să cedăm controlul.
Noi credem că … Noi vrem să … Noi facem ca … lucrurile să se întâmple așa cum vrem noi și credem! Dacă am reuși să acceptăm cât de limitată de frici este voința noastră, cât de lipsite de putere sunt acțiunile noastre și cât de neinspirate sunt planurile noastre de viitor, am putea să ne lăsăm puțin câte puțin ghidați de tot ceea ce este dincolo de cercul nostru strâmt.  Pentru că dincolo … este de fapt Dumnezeu, sau energia Universului, sau cum vrem noi să-I spunem, care este infinită, nelimitată și absolută. Este Sursa și finalitatea vieții noastre sub toate aspectele ei.
Potențialul fiecăruia crește direct proporțional cu propria capacitate de asumare și de conștientizare a valorilor, a talentului și a abilităților personale. Așa se nasc liderii, geniile și sfinții.
Toți ceilalți ne mulțumim cu a ne cunoaște și dezvolta doar 3% din capacitățile noastre creatoare, unice și nelimitate și ne trăim viața ca și cum nu ar fi a noastră, ca și cum puținul pe care l-am priceput despre ea în primii ani de viață ar fi și suficient; ca și cum nu ar mai merita să o descoperim în fiecare clipă și să o trăim din plin, frumos și adevărat. Dar noi preferăm confortul ignoranței, adică al nepăsării și al lipsei de griji. Încercăm să controlăm doar bunurile materiale și pe cei mai slabi ca noi sau pe cei care ne iubesc. Ne e frică să gândim, să simțim și să căutăm în adâncul sufletului nostru. Ne prefacem că ne bucurăm de tot felul de lucruri care ni se întâmplă în viață, pentru că e tot ceea ce putem avea. Nu lăsăm noi să ni se întâmple lucruri minunate, ci ele pur și simplu apar în viața noastră dincolo de voința noastră. Ne e frică să iubim, să trăim, să ne lăsăm iubiți și călăuziți. Tot ceea ce ține de existența noastră imediată, biologică și limitată ar trebui să se desfășoare de la sine, iar atenția noastră să fie concentrată pe ceea ce ne face unici și diferiți ca oameni, pe sufletul și viața noastră creatoare.   Există în noi o putere nelimitată de a ne transforma, dar ea nu poate fi declanșată decât de ceea ce mintea noastră e capabilă să perceapă și inima să simtă.
Cedați controlul și ascultați-vă inima! Lăsați ceea ce vă mișcă sufletul să vă ghideze viața. Uitați de reguli, măsuri și programe inutile. Nu vă mai sufocați pe voi, pe cei dragi și, mai ales pe copiii voștri cu ele. Copilul nostru interior, adică sufletul nostru încă nedezvoltat este îngropat în ele de la cea mai fragedă vârstă; să nu facem aceleași greșeli și cu cei care încă mai pot fi fericiți și împliniți în viață.  Libertatea este opusă controlului și înseamnă să te lași călăuzit de har și să faci ceea ce mintea coborâtă în inimă îți spune în fiecare moment al vieții tale conștiente. Ascultă, cedează controlul și acționează în consecință!
Aiden Tozer spunea așa: “Dumnezeu caută oameni prin care să poată înfăptui imposibilul. Ce păcat că noi avem în plan doar lucrurile pe care le putem face noi singuri!”
Așadar, vă doresc suflet cu spor!
Pace și bucurie tuturor!
Poți asculta “Rubrica pentru Suflet și Cultură” în cadrul emisiunii "Dimineți pe Românește" de la Radio Românul - 107,7 FM, în fiecare luni dimineață, după ora 8.15 sau  on-line pe pagina www.radioromanul.es,  pe pagina de  Facebook de la  butonul  Ascultă Radio  Românul sau prin  aplicația  pentru  dispozitivele cu  sistem de operare  Android  “Radio  Românul”.