Mihai Neamțu demisionează de la conducerea Partidului Noua Republică

Mihai Neamțu a anunțat, într-un comunicat de presă, că demisionează de la conducerea PNR din motive personale.
„O întâmplare fericită petrecută-n familia mea face obligatoriu acest anunț. Sunt astăzi soț și viitor tată, ceea ce n-am fost în perioada fierbinte de structurare a mișcării Noua Republică”, se arată în comunicatul semnat de Neamțu. El precizează că va rămâne simplu membru al PNR.
„De astăzi începând, renunț la toate atribuțiile politice și administrative care-mi reveneau ca Președinte al partidului Noua Republică. O echipă de oameni liberi și demni, aleși la Congresul extraordinar din 2014, va duce mai departe flacăra Dreptei conservatoare pentru alegerile locale din 2016. Voi coopera activ pentru asigurarea unui interimat.
În ceea ce mă privește, rămân simplu membru al Partidului și voi susține mai departe, în spațiul public sau privat, valorile noastre fondatoare: libertatea, dreptatea, munca, familia, credința”, afirmă fostul lider al PNR.