Ministerul Educaţiei: Suspiciunile de plagiat în cazul lui Gabriel Oprea NU se confirmă

Suspiciunile de plagiat în cazul tezei de doctorat elaborate de prof. univ. dr. Gabriel Oprea nu se confirmă, se precizează în Decizia Consiliului Naţional de Etică.
''În urma sesizării având ca obiect teza de doctorat elaborată de domnul prof. Univ. Dr. Gabriel Oprea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional în cazul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, a finalizat procedurile de analiză în acest caz,  adoptând Hotărârea nr. 2.165/ 8.07.2015 prin care constată că nu se confirmă suspiciunea de plagiat. În procesul de soluţionare a acestei speţe, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a apelat la specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic'', se precizează într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, potrivit Agerpres.
MECŞ menţionează că ''prezentul comunicat a fost elaborat având în vedere Hotărârea CNE nr. 2.165/ 8.07.2015''.