Ministerul Sănătăţii încurajează stabilirea de parteneriate între spitalele româneşti şi cele americane

Ministerul Sănătăţii este interesat de viitoare colaborări ale spitalelor din România cu cele americane în telemedicină, schimb de bune practici şi de experţi, a declarat, luni, secretarul de stat Octavian Alexandrescu, la "BestInvest Healthcare Forum" organizat la New York.
"Am deschis anul acesta mai multe colaborări cu ţări care au potenţial de investiţie în sistemul sanitar. Considerăm că numai în acest fel putem avansa şi dezvolta sistemul de sănătate. Suntem interesaţi de viitoare colaborări între spitalele româneşti şi cele americane în telemedicină, schimb de bune practici şi de experţi. Ne dorim să prezentăm proiectele noastre în ceea ce priveşte construcţia de spitale posibililor investitori americani. Mai mult, dorim să oferim posibilitatea medicilor români din SUA să revină în ţară pentru a profesa", a declarat Alexandrescu, la deschiderea forumului, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii, citat de AGERPRES.
O delegaţie a Ministerului Sănătăţii condusă de secretarul de stat Octavian Dan Alexandrescu participă în această săptămână la forumul spitalelor organizat la New York de Consiliul de Afaceri Româno-American.
La eveniment participă manageri de unităţi medicale din România şi Statele Unite ale Americii, precum şi o delegaţie a Comisiei de sănătate din Senat.
Reprezentanţii României vor vizita mai multe spitale americane de top, precum Nortwell Health, The Mount Sinai Hospital, Johns Hopkins International.
De asemenea, vor fi organizate sesiuni de discuţii cu medicii americani privind accesul la medicamente esenţiale, tratamentul pacienţilor cu afecţiuni cardiace, oncologice şi ortopedice.