Ministrul francez al Afacerilor Externe – în vizită în România miercuri şi joi

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, se va afla în vizită în România miercuri şi joi, informează site-ul oficial al Ambasadei Franţei la Bucureşti, preluat de AGERPRES.

Potrivit anunţului, Le Drian va avea, la Bucureşti, "mai multe întâlniri la nivel înalt". Totodată, arată ambasada, acesta va avea o declaraţie de presă, joi, alături de omologul său român, Teodor Meleşcanu.
Vizita în România a ministrului francez al Afacerilor Externe este cuprinsă într-o serie de deplasări în regiune în perioada 11-14 aprilie, ce include şi Serbia, Albania şi Slovenia, informează site-ul oficial dedicat diplomaţiei franceze, www.diplomatie.gouv.fr