Ministrul Korodi Attila despre ieșirea UDMR de la guvernare: E o decizie normală și justă după alegeri

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Korodi Attila, consideră că decizia Consiliul Permanent (CP) al UDMR ca Uniunea să iasă de la guvernare este una normală și justă după alegeri, iar în perioada următoare se impune un dialog cu electoratul maghiar.
'Este o decizie normală după cele două tururi de alegeri și cred că Biroul Permanent a luat o decizie justă. Desigur, în Consiliul Reprezentanților Unionali va fi ultimul verdict, pe 13 decembrie. Până atunci va fi o perioadă de tranziție și eu cred că această decizie este pentru UDMR și pentru politica internă a comunității maghiare. Este nevoie de un dialog cu electoratul, e nevoie de a ne înțelege perspectivele pentru anii următori și a construi pe acele deziderate, necesități', a declarat, pentru AGERPRES, Korodi Attila.
Întrebat dacă decizia Consiliului Permanent ar putea fi invalidată de Consiliul Reprezentanților Unionali, pe 13 decembrie, Korodi a spus că nu crede că se va întâmpla acest lucru. 'Consiliul Permanent are foarte mulți membri și o reprezentativitate largă, nu cred că se va întâmpla ceva radical. Dar sunt convins că în CRU va fi un dialog intens pe ceea ce avem în spatele nostru și în fața noastră', a punctat ministrul Mediului.
În legătură cu posibilitatea ca UDMR să aibă o colaborare cu PNL, Korodi Attila a spus că: ' în perioada următoare va fi un dialog pe temele care sunt în agenda publică cu toate forțele politice și atât'.
Referitor la activitatea sa în Ministerul Mediului, Korodi a precizat că sunt câteva lucruri pentru care este mulțumit și se bucură că și-a adus aportul la realizarea lor, dar întotdeauna spune că 'se poate și mai mult'.
Consiliul Permanent al UDMR a decis joi, după peste cinci ore de dezbateri, cu două abțineri și niciun vot împotrivă, ca UDMR să iasă de la guvernare. Decizia finală va fi luată de Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU), care se va întruni pe 13 decembrie.