Monica Macovei îi pune condiții lui Iohannis pentru a-l sprijini în turul doi

Europarlamentarul Monica Macovei s-a angajat, miercuri, să îl sprijine pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale dacă acesta va susține câteva "cerințe minimale pentru salvarea statului de drept și a democrației în România".

"Aștept un răspuns sub forma unei scrisori semnate de domnul Iohannis. În acel moment voi vota cu domnul Iohannis. Alegătorii mei nu vor un vot necondiționat. Electoratul care m-a votat este format din oameni liberi și nimeni nu poate să le spună cum să voteze. Dacă ei sunt mulțumiți de aceste principii și dacă domnul Iohannis va spune da, pentru că lui i le voi adresa, atunci îl vor vota, dacă nu, nu", a afirmat într-o conferință de presă Macovei, care a candidat independent la alegerile prezidențiale.

Monica Macovei îi cere, printre altele, lui Klaus Iohannis să nu promulge legea grațierii și a amnistiei, să organizeze în 2015 un referendum național pentru eliminarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și a președintelui, să acționeze ferm pentru continuarea și aprofundarea parteneriatului strategic cu SUA și pentru menținerea angajamentelor României față de NATO și să continue procesul de integrare a României în UE.