Negrescu: Cetățenii români care trăiesc în Marea Britanie să-și mențină aceleași drepturi și după Brexit

România susține poziția potrivit căreia cetățenii europeni care trăiesc în Marea Britanie și, în consecință, cetățenii români să-și mențină aceleași drepturi și după Brexit, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, informează AGERPRES.
"România se raliază celorlalte state membre în a avea o poziție comună, a dialoga și negocia cu Marea Britanie în manieră unitară, fără sincope, fără diferențe, dar în susținerea unor revendicări comune care sunt clare și precise. Evident, vorbim în spațiul public din România de foarte multe elemente, iar elementul care este subliniat deseori este cel legat de drepturile cetățenilor europeni care trăiesc în Marea Britanie. România este foarte precisă în acest sens, spunând clar că țara noastră își dorește ca cetățenii europeni care trăiesc în Marea Britanie și, în consecință, cetățenii români să-și mențină aceleași drepturi odată ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Deci, practic, nu facem rabat de la această chestiune și subliniem că orice negociere trebuie să pornească de la această premisă că aceste drepturi vor fi conservate", a precizat Negrescu, la dezbaterea "România în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană", organizată de Ministerul Afacerilor Externe.
El a adăugat că țara noastră ia în considerare și faptul că UE are de implementat în perioada următoare o serie de politici la nivel european care țin de bugetul previzionat la începutul actualului cadru financiar multianual. "Mai exact, toate statele membre s-au angajat în a cotiza, a plăti o sumă de bani către instituțiile europene pentru a implementa actualul cadru financiar multianual și, în consecință, și Marea Britanie și-a asumat o serie de angajamente care, în opinia noastră și a altor state europene, trebuie menținute pe mai departe", a explicat ministrul delegat.
Potrivit lui Negrescu, România susține "secvențialitatea" negocierilor, "nevoia de a avea un proces de negociere etapizat, transparent, cu evoluții importante". "UE a decis în dialog cu Marea Britanie că trebuie să discutăm o serie de dosare în primă instanță și că ar trebui să vedem, până în luna octombrie, în aceste dosare o evoluție importantă pentru a merge să discutăm alte subiecte importante. Unul dintre aceste prime dosare atinge subiectul drepturilor cetățenilor. România consideră că trebuie să avem clar angajamente importante asumate de către partea britanică pentru a merge în a doua etapă", a subliniat Victor Negrescu.
El a evidențiat că trebuie identificate măsurile pentru ca România să fie pregătită pentru acest moment. "Noi am gândit, am avut un proces de reflecție la nivelul sistemului public din România și vreau să-i asigur pe toți cetățenii români că, astăzi, România, statul român este pregătit pentru a face față acestei situații și pentru a face față diferitelor scenarii care sunt previzionate a avea loc în perioada următoare", a menționat ministrul.
Adina Bădescu, șef Birou Brexit din MAE, a prezentat documentul "Axe strategice de acțiune a Guvernului României în contextul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană", care prevede prioritățile majore ale țării noastre în acest proces: protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor români din Marea Britanie, salvgardarea prevederilor financiare, cu precădere cele referitoare la fondurilor europene, precum și continuarea cooperării în domeniul Apărării și în privința acțiunii externe.
"România va fi pregătită, pe tot parcursul procesului de ieșire a Marii Britanii din UE, să informeze, să îndrume și să sprijine cetățenii și companiile în raport cu autoritățile britanice și cu noile condiții generate de Brexit", a spus Bădescu.
"În privința elementelor-cheie urmărite de România la nivel european, subliniez faptul că România sprijină, în negocierile cu Marea Britanie, obținerea scenariului maximal definit de mandatul general al UE27 privind abordarea secvențială și pe o singură voce a negocierilor cu Marea Britanie. Ne dorim menținerea unității între cele 27 de state membre și evitarea creării de canale paralele de negociere bilaterale cu Marea Britanie", a explicat Adina Bădescu.
Elena Georgescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a susținut că una dintre cele mai importante și sensibile probleme ale acestui proces se referă la prima etapă a negocierilor și este legată de drepturile cetățenilor și aspectele financiar-bugetare.
"România susține abordarea la pachet a tuturor aspectelor financiar-bugetare printr-un așa numit decont financiar unic care înseamnă că trebuie incluse toate angajamentele asumate de Marea Britanie în cadrul financiar multianual 2014-2020, dar și alte aspecte financiare", a adăugat Georgescu.
Ea a spus că ideea de bază este ca Marea Britanie să-și onoreze cota de finanțare a tuturor obligațiilor asumate în calitate de stat membru, inclusiv plățile care trebuie efectuate după retragerea din UE.
"Referitor la procesul Brexit și stadiul actual al discuțiilor de la nivel comunitar, menționez că, la acest moment, în urma celei de-a treia runde de negocieri care a avut loc la sfârșitul lunii august, Marea Britanie a susținut că obligațiile sale financiare vor fi limitate la contribuția datorată la bugetul comunitar, dar înainte de data retragerii. Mai exact, în acest stadiu al negocierilor, nu au existat progrese pe partea financiară", a menționat Georgescu.
Dezbaterea "România în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană" a fost prima pe această temă, urmând să aibă loc și mai multe discuții în perioada următoare, a precizat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.