Norvegia a câştigat concursul gastronomic Bocuse d’Or Europe 2018

Norvegia a câştigat ediţia din 2018 a concursului gastronomic Bocuse d'Or Europe, ce a avut loc marţi seară, în oraşul italian Torino, într-o atmosferă incendiară, asemănătoare celei de pe stadioanele de fotbal - marcată de sirene de ceaţă, drapele şi zeci de susţinători în tribune, informează AFP, preluat de AGERPRES.
În pofida vacarmului, maeştrii bucătari nu s-au lăsat distraşi. Ei au tranşat carne, au fript la grătar, au călit ceapă şi au folosit mixere. Fuioare de fum au ieşit din cele 10 bucătării miniaturale, lipite unele de celelalte.
Marea provocare a concursului: realizarea într-un interval de 5 ore şi 35 de minute a 15 preparate şi a unui mare platou, pentru a câştiga versiunea europeană a concursului mondial Bocuse d'Or, ce va avea loc în ianuarie 2019 la Lyon, oraşul natal al celebrului maestru bucătar francez Paul Bocuse, decedat în acest an pe 20 ianuarie la vârsta de 91 de ani.
Pentru cele 15 preparate, concurenţii au trebuit să folosească brânză Castelmagno, ouă şi spaghete - element culinar dezvăluit doar cu o zi înainte de debutul probei. Pentru marele platou, ingredientele obligatorii au fost următoarele: file de vită din rasa piemonteză, orez Baraggia Biellese e Vercellese şi momiţe de viţel.
Un juriu alcătuit din renumiţi maeştri bucătari a fost alcătuit pentru a departaja cele 20 de ţări europene participante şi pentru a selecţiona 10 care să participe la finala mondială a concursului.
Care sunt criteriile competiţiei? "Gustul, înainte de toate. Dar juraţii ţin cont şi de prezentare, utilizarea produselor, curăţenia bancului de lucru, absenţa risipei. Este vorba cu adevărat despre o notă globală", a explicat pentru AFP Jerome Bocuse, preşedintele Salonului Internaţional de Gastronomie (SIRHA), care organizează această competiţie culinară, trăită în acest an cu o emoţie specială.
Într-adevăr, aceasta este prima ediţie organizată după moartea lui Paul Bocuse, considerat un veritabil "papă al gastronomiei franceze", creatorul competiţiei Bocuse d'Or în anul 1987.
Încă o dată, ţările nordice, marile favorite, au ocupat toate cele trei trepte ale podiumului. Chef-ul norvegian Christian Andre Petterson a urcat pe primul loc şi a fost urmat de suedezul Sebastian Gibrand şi de danezul Kenneth Toft-Hansen.
Concursul Bocuse d'Or reprezintă adeseori o adevărată trambulină pentru carierele maeştrilor bucătari. Însă câştigarea trofeului necesită o muncă înverşunată.
Unii dintre participanţi îşi iau concedii de mai multe luni pentru a se antrena, după modelul concurentului italian Martino Riggieri, chef-ul adjunct al lui Yannick Alleno, bucătarul principal al restaurantului Pavillon Ledoyen din Paris, recompensat cu trei stele Michelin.
Pe durata de cinci ore şi 35 de minute, fiecare chef participant la concurs a fost ajutat de un secund şi consiliat de un "coach" ("antrenor").
Printre acei antrenori se află şi Rasmus Kofoed, care a câştigat în trecut titlurile Bocuse d'Or, Bocuse d'Argent şi Bocuse de Bronze. De această dată, el a consiliat echipa Danemarcei.