Oprea despre posibilitatea de a se alătura proiectului lui Ponta: Singura mea fundație – UNPR

Președintele progresiștilor, Gabriel Oprea, a precizat, joi, că singura sa preocupare este Uniunea Națională pentru Progresul României, iar principala sa fundație este UNPR, informează AGERPRES.
''Cred că mi-am făcut datoria față de România în toate funcțiile pe care le-am avut. Îl cunosc pe Victor Ponta. Este un premier care și-a făcut datoria. Cred că principala mea fundație este UNPR. (...) Preocupările mele și ale colegilor mei se îndreaptă spre UNPR și spre securitate și prosperitate, către România. Chiar dacă câștig sau chiar dacă pierd, întotdeauna mă țin de cuvânt'', a declarat Gabriel Oprea, întrebat dacă a primit o invitație de a se alătura proiectului inițiat de fostul premier Victor Ponta.
Judecătoria sectorului 5 dezbate joi cererea de înființare a Asociației "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020", care va fi condusă de fostul premier Victor Ponta.
Actele de înființare au fost depuse în instanță pe data de 15 decembrie 2015, primul termen al procesului fiind stabilit pentru 14 ianuarie.
Presa a relatat că Victor Ponta va îndeplini funcția de președinte al acestei asociații, care se va axa pe proiecte internaționale. Vicepreședinții acestei asociații ar urma să fie Nicolae Bănicioiu și Daniel Constantin.